joi, 11 februarie 2010

EMINESCU – POET NAŢIONAL CU VIZIUNE RELIGIOASA

Marele nostru poet national a generat, dintotdeauna, analize si aprecieri din partea multor împatimiti ai stiintei literelor si cunoscatori ai tainelor sufletesti/spirituale, însa de putine ori am vazut discutându-se de aplecarea „Luceafarului poeziei românesti” spre partea religioasa a fiintei nationale. De prea putine ori s-a vorbit de iubirea, în sensul deschiderii spre cunoastere, pe care acesta a împartasit-o istoriei, traditiilor si teritoriului românesc.
În operele sale, Eminescu a plâns dramele poporului român, dintre care s-a distins pierderea a doua teritorii cu suflet românesc, Basarbia si Bucovina, dar a si slavit actul sfânt al Învierii, cautând refugiu în linistea duhovniceasca, pentru a putea simti româneste, chiar si dupa moarte. Putem din aceasta perspectiva sa-l întelegem pe Eminescu ca „un poet national cu viziune religioasa”.
Marele nostru poet poate fi considerat un vizionar, deoarece s-a angajat în istorie cu credinta ca existenta fiecaruia are un sens si lumea înainteaza spre o finalitate luminoasa. El a intrat în lupta de zi cu zi pentru a aboli raul si minciuna, nepasarea si scârba, ura si necinstea. Ca poet vizionar nu s-a dat batut nici în ruptul capului de a înfaptui cu dragoste, de a se jertfi de bunavoie spre propasirea unei comunitati de frati români, oriunde s-ar afla acestia.
Pentru a-l întelege din postura de poet national, este de ajuns sa reluam cugetarile sale, sustinute de date istorice de netagaduit, privind soarta
celor doua teritorii românesti, Bucovina si Basarabia.
În 11 aprilie 1878, poetul evidentia fara tagada ca „Bucovina a fost despartita de la trupul Moldovei, de stapânire nemteasca, iar românul îsi va aduce aminte fara de jignire vremea nenorocita, în care s-a petrecut aceasta rupere în doua bucati a Moldovei. Atunci tara era secata de puteri, dezorganizata, parasita si lipsita de povata unui domn firesc. Chiar si în aceste împrejurari însa, fruntasii ei si-au facut, dupa putinta timpului, datoria si nu au dat faptei împlinite, prin învoirea lor, sfintenia morala.
(... )Fara de învoirea lor, moldovenii au fost dezbinati si pentru aceea pâna în ziua de astazi ei si-au pastrat dreptul de a se simti uniti.
Bucovina a ramas înca o tara româneasca, o parte din Moldova. Si nimeni nu poate sa-i învinovateasca pe moldoveni pentru aceasta, fiindca ei niciodata nu au renuntat la dreptul de a se simti membri ai aceleiasi individualitati sociale.
Cu totul altfel ar fi daca moldovenii ar fi consfintit, prin învoirea lor, fapta împlinita. Atunci moldovenii din Bucovina, priviti ca o parte pierduta, sar privi însisi ca o parte parasita a poporului român.
Nu avem dreptul de a ceda, ori de a consimti la cedare sau sta la târguiala asupra vetrei stramosilor nostri. Daca nu am putut pastra întreaga mosia ramasa de la parintii nostri, ne-am pastrat si voim sa ne pastram constiinta întaritoare ca ne-am facut datoria si ca nu din vina noastra, nu cu învoirea noastra a fost stirbita”.
Cu claritatea unui poet national cu viziune religioasa, Eminescu ne îndeamna spre pastrarea simtirii românesti si respingerea încercarilor de a mânji cu vina conducatorii din acea perioada grea, cum ca ar fi renuntat la credinta româneasca de unitate, chiar el sustinând, cu responsabilitatea conferita de o buna întelegere a timpurilor, ca suntem un popor care „am stat aici între turci si rusi, mereu am fost zguduiti si mereu suntem apucati de puternicul curent. (…)Am fost mereu un zid de despartire între apus si rasarit”, devenind astfel tinta marilor puteri.
Din aceasta perspectiva, citindu-l pe Eminescu ne dam seama ca poetul vizionar este cel ce nu dispera ca lumea este nedreapta si s-a abatut de la eroism si echilibru, este cel ce cauta cu toata fiinta bucuria de a fi în lumina, de a vedea cerul înstelat si stejarii pe pamânt, de a auzi vântul. Este cel ce, biruind atât disperarea, cât si exaltarea
bucuriei, se ridica la întelepciunea senina si curata, la echilibrul stelelor, iar cânturile ( poemele) lui sunt putere purificatoare care naste nadajduire, singura ce poate genera iubirea între oameni.
Elocventa este credinta poetului în neamul românesc: „Iesim întotdeauna la iveala ca un popor întinerit si plin de putere. N-am cerut niciodata decât putinta dezvoltari pacinice, sa fim un strat de cultura în aceasta parte înasprita a Europei. Nu staruim decât ca popoarele de la apus sa se încredinteze ca interesele noastre sunt identice cu ale civilizatiunei si ca suntem un popor vrednic de misiunea ce ni se cuvine. Dovada ne este trecutul, pe care l-am putut purta fara a fi pierdut ceva din individualitatea si trainicia noastra( …)”.
Revenind la postura sa de poet religios, trebuie spus ca lui Eminescu nu-i erau straine sfintele slujbe religioase si iubea imnul „Lumina lina”, unul din cele mai frumoase din cadrul vecerniei Ortodoxe. Acest fapt reiese dintr-un material publicat sub titlul „Ipostaze Lirice Eminesciene”, în „Telegraful Român” (Sibiu, 11 ianuarie 1889 ), în care Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania aminteste de însemnarea unui preot: „În ziua de Sfintii Voevozi, din anul 1886, m-a chemat la mânastirea Neamtului si l-am spovedit, l-am împartasit pe poetul Mihai Eminescu. Era limpede la minte, numai ca tare posac si trist. ‹Parinte, sa ma îngropi la malul marii si sa fie într-o manastire de maici si sa ascult în fiecare seara cum cânta Lumina lina›, mi-a zis”.
De asemenea, poezia „Învierea”, în care sunt prezentate antitezele atât de dragi poetului, este un exemplu de viziune religioasa. Clipele care preced cea mai mare minune – Învierea din morti a Domnului – stau sub pecetea tensiunii dintre contraste, întuneric si lumina, frig si viata, punând deci în opozitie nimicimea umana cu maretia divina.
Într-un cadru mistic, poetul descrie atât frumos momentul mult asteptat, dupa ce orologiul suna chemarea „Veniti de luati lumina/ Un clopot lung de glasuri vii de bucurie/ Acolo-n altar se uita si preoti si popor/ Vad biruinta Mântuitorului/ Lumina ducând-o celor din morminte/ Cu moartea pe moarte calcând-o/ Cântari si laude-naltam/ Noi, Tie, Unuia/ Primindu-l cu psalmi si ramuri/ Cântând Aleluia.// Cristos a înviat din morti/ Cu cetele sfinte/ Cu moartea pe moarte câlcând-o/ Lumina aducând-o celor din morminte”.
Desi cunoscutul tropar al Învierii foloseste verbul „a darui”, poetul utilizeaza altul, mai dinamic, „a aduce”. Domnul însusi „duce” celor din morminte lumina, adica viata, cu referire clara la dogma crestina ortodoxa a pogorârii la iad a Mântuitorului, ceea ce face din acest poem un tratat de teologie a Învierii.
În toti marii poeti religiosi „nationali”, transpare o rânduiala a spiritualitatii, o cosmogonie ce se limpezeste în jurul Tatalui Ceresc, Parintescului. Cosmogonicul este însa, numai un moment în evolutia marelui poet, si anume momentul intrarii în putere, în stapânirea Logosului (Dumnezeirii ) din care se contureaza graiul. Ca sa ajunga aici, el trebuie sa puna stapânire pe univers prin cuget si simtire, prin cunoasterea care la mare
poet este necesitate. El trebuie sa devina familiar, sa-si apropie toate marile viziuni din graiurile ce au lasat semn în istorie, el trebuie sa se simta acasa în univers, sa se miste în civilizatiile si culturile lumii.
Mai mult, poezia „Luceafarul” poate fi vazuta ca o poezie religioasa. Initial a avut trei variante, deoarece poetului i-a fost foarte greu sa gaseasca „o prea frumoasa fata”, spiritual frumoasa si nu trupeste.
Rugaciunea ( vezi rugaminte în poem ) este un dialog cu Dumnezeu. Însa cu „Pronia Cereasca”, cu „Demiurgul” nu poti intra în dialog, daca ai sufletul încarcat si nu esti curat ca „fecioara” descrisa de Eminescu. Pe de alta parte „Erosul” capata un alt înteles decât cel obisnuit, se identifica prin „Iubire”, prin acel ceas unic în viata omului, al linistirii, când tot ce-l înconjoara îi este apropiat.
Eminescu întelegea ceasul nuntii si proslavirii. El nu a vazut femeia ca pe un obiect al placerii si desfatarii, ci ca pe o fecioara cu fata stravezie, cu mâini subtiri si reci, ce-i rasare poetului în cale precum icoana virginei Marii, „fecioara de trei ori/ Înainte de nastere, în timpul nasterii si dupa nastere/ Pe fruntea ei purtând coroana/ Este mireasa sufletului înger, rege si femeie”.
Pentru poet, femeia este posibilitatea dialogului pe pamânt. Prin ea Eminescu iese din sine întru creatie si grai, iar iubirea este izvorul graiului, al cautarii: „Unde nu-i iubire, nu-i nici cântec/ Fara cuvânt nu-i nimic cu putinta/ Amorul este un lung prilej pentru durere/ Caci mii de lacrimi nu-i ajung/ Si tot mai multe cere/ A plânge înseamna iubire/ A da izvorul plânsului, caci dincolo de izvorul plâns se afla temelia lucrurilor/ Când înceteaza plânsul piere si cuvântul”.
Asadar, iubirea în viziunea poetului are o putere uriasa care-l poate aduce pe cel nemuritor în vesmântul muritorilor, de dragul acestora. Luceafarul prezinta aceasta lupta a întruparii, putinta întruparii din apa si din nefiinta, din vesnicie în istorie, în vremelnicie. Luceafarul, „Logosul” coboara în istorie pe pamânt si ctitoreste aici salasul blând si nadajduitor al muritorilor. În puterea iubirii întrupate, plecând de la icoana iubitei, Eminescu devine marele poet national, purtatorul unui mesaj în istorie, si din aceasta perspectiva poate fi foarte critic. El stie cum trebuie intrat în istorie, cu lumina iubirii creatoare: „Tu trebuie sa te cuprinzi/ De acel farmec sfânt/ Si noaptea candela s-aprinzi/ Iubirii pe pamânt”.
Pr. Dr. Radu ILAS
Articol publicat în revista "Veghea"
http://vlad-mihai.blogspot.com/

2 comentarii:

online translator spunea...

Buna ziua ,

Vroiam sa va anunt despre un nou site , unic in Romania , prin ceea ce ofera vizitatorilor:

-Tradu orice cuvant sau text in orice limba !(romana , engleza , franceza , germana , italiana , etc)
-Asculta textul scris in Romana sau Engleza si trimite mesaje vocale la prieteni !

Daca considerati util acest site , raman recunoscator daca l-ati accepta ca si comentariu sau
daca exista posibilitatea adaugarii in blogroll .


http://www.onlinetranslator.ro/ sau codul :

Online Translator


Va multumesc ,

Tudor

Diana spunea...

Imi place acest articol.

Steag de luptă

Steag de luptă