marți, 27 octombrie 2009

Parintele Justin: Nu exista solutii omenesti! Solutia este moartea pentru Hristos! Respingeti vaccinul! Cipul, arma impotriva omului.


- Părinte, cum sfătuiţi poporul să procedeze cu aceste vaccinuri criminale care se vor impune cu forţa, asupra copiilor noştri şi asupra mamelor însărcinate, şi poate pe viitor asupra tuturor?

- Dragii mei, e greu să dai un răspuns unui popor întreg, pentru că nu avem decât soluţii dureroase, pentru că aceasta este realitatea în care trăim, foarte, foarte dureroasă. Am spus de la începutul anului că
trebuie să ne pregătim pentru martiraj şi mai mult de atât nici nu aş mai fi avut de grăit, dar oamenii sunt neputincioşi cu duhul şi cu mintea ca să înţeleagă. Nu e uşor să trăieşti în ziua de azi. Dar dacă Domnul aşa a binevoit ca noi să suferim aceste vremuri, apoi trebuie să ne supunem şi să primim cu bucurie toate cele ce vin asupra noastră, ca din mâna lui Dumnezeu, şi nu a vrăjmaşului. E mai greu acum, pentru că ne-am învăţat cu comoditatea, cu televizorul şi cu toate mofturile şi libertăţile; ei bine, dragii mei, abia acum se vede efectul dăunător al acestor libertăţi -ne-au slăbit puterile sufletului. Mintea este îngreuiată, trupul slăbit şi datorită alimentaţiei otrăvite cu care ne hrănesc mai marii noştri, şi nu suntem obişnuiţi să purtăm niciun fel de război, nici duhovnicesc, nici trupesc. De aceea, vă rog să nu mai căutaţi soluţii. Soluţii omeneşti nu sunt, dragii mei! Soluţia este moartea pentru Hristos. Tată pe fiu şi mamă pe fiică va da la moarte. Iată că asistăm la împlinirea acestei proorocii. Dacă mama va lăsa copilul să fie vaccinat, este ca şi cum l-ar da la moarte. Am spus de mai multe ori să luăm modelul lui Brâncoveanu, care cu mărime de suflet privea mucenicia fiului său cel mic, Matei. Învăţaţi copiii să trăiască în legea creştinească, aceste obiceiuri să le deprindă mai cu seamă; nu mai e nevoie de nicio altă ştiinţă, de nicio şcoală; prin orice mijloace copiii noştri sunt otrăviţi nu numai cu aceste vaccinuri, ci cu atâtea informaţii mincinoase la adresa creaţiei lui Dumnezeu, cu calculatorul şi cu tot soiul de filme, care oferă copilului o educaţie antihristică. Dacă nu aveţi unde să vă retrageţi din societatea aceasta potrivnică lui Dumnezeu, staţi fiecare la locurile dumneavoastră şi mărturisiţi pe Hristos, opunându-vă tuturor măsurilor viclene de exterminare a omului. Pentru că asta tânjeşte vrăjmaşul să facă, să distrugă făptura lui Dumnezeu. Invidia lui cea mai mare, aceasta este - crearea OMULUI: De ce îl iubeşte Dumnezeu atât de mult pe om? Tocmai de aceea ar trebui să prindem putere şi curaj, pentru că dacă suntem aşa de tare luptaţi şi împresuraţi din toate părţile de atâtea primejdii şi nevoi, înseamnă că şi invidia vrăjmaşului se măreşte datorită dragostei lui Dumnezeu sporite faţă de noi, chipul şi asemănarea Sa.Dar iată cât de mult ne iubeşte Dumnezeu că încă mai rabdă toate păcatele şi fărădelegile noastre. Numai dracul nu înţelege mila şi iertarea lui Dumnezeu, că dacă ar fi înţeles-o, cred că s-ar fi pocăit şi el.
De aceea vă zic -
aveţi încredere că Domnul vă va da putere să mărturisiţi pentru El. Trăim într-o lume anarhică, întreaga clasă politică este vrăjmaşă a lui Hristos şi slujitoare răului, de aceea numai simpla noastră vieţuire, fară să abdicăm de la principiile noastre creştine, este o mărturisire şi o mucenicie de zi cu zi.
Aşadar:
Nu primiţi acest vaccin şi nimic ce aduc nou puterile politice de azi. Evreii conduc lumea şi americanii lucrează prin ei şi cred că au ajuns să o stăpânească deoarece nu mai au nicio sfială; totul este la vedere şi sunt conştienţi că nu mai au niciun adversar de temut şi luptă pentru exterminarea populaţiei, ca cei puţini care vor rămâne să se închine lor. Acum ei studiază şi fac trierea iar modul prin care vor distinge oamenii între ei sunt cipurile. Ai sau nu ai cip? Căci în fond cipul ce este? O armă împotriva omului. Iar noi nu mai avem arme; tineretul nostru este obosit, încât chiar să vrea să se ridice din vraja în care trăieşte, nu mai are putere. Singurele noastre arme sunt numai cele duhovniceşti: rugăciunea, smerenia, dragostea, dar şi mărturisirea. Nu se poate dragoste fară mărturisire. Dragostea este jertfitoare, iar noi dacă ne temem să mărturisim adevărul, ce jertfa mai avem? Sau dacă nu ne pasă de aproapele nostru care este în neştiinţă şi noi nu îl informăm şi îl lăsăm să cadă pradă acestui sistem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai luptă astăzi să trezească pe fratele lor, care nu au rămas nepăsători faţă de viitorul unei naţii şi al unei Biserici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dumnezeu, care îşi pun viata pentru fraţii lor. De aceea, mamelor, educaţi-vă creştineşte copiii şi nu îi lăsaţi necontrolaţi! Nu îi lăsaţi să îşi facă mendrele lor, nu îi lăsaţi pradă educaţiei acestei societăţi, pentru că le-aţi asigurat şi moartea sufletească, dar iată că şi pe cea trupească! Mai degrabă ieşiţi din mijlocul acestei societăţi şi vă creşteţi copiii în dragoste şi simplitate. Sărăcia şi greutăţile vă vor întări mai mult şi mintea, şi sufletul, şi trupul. Nu vedeţi că prin atâtea libertăţi şi drepturi ale copilului, ei ajung să aibă dreptul de a ţi-l ucide, dreptul de a distruge o naţie?

- fragment din interviul acordat de
Parintele Justin Parvu revistei Atitudini (interviul a fost realizat de Maica Fotini)

Niciun comentariu:

Steag de luptă

Steag de luptă