joi, 29 octombrie 2009

17 ani fara extraordinarii români Doina si Ion Aldea Teodorovici (2)

Doina şi Ion Aldea-Teodorovici ca oaste
Două inimi gemene - Doina şi Ion Aldea-Teodorovici. Două inimi care au bătut in acelaşi ritm şi-au ars in acelaşi foc sacru pentru tot ce este frumos şi pentru acelaşi ideal naţional. Ideal pentru care, de-a lungul istoriei, au plătit cu propria lor viaţă marile personalităţi ale literaturii, muzicii, ştiinţei noastre.

Două inimi gemene - Doina şi Ion Aldea-Teodorovici. Două inimi care au bătut in acelaşi ritm şi-au ars in acelaşi foc sacru pentru tot ce este frumos şi pentru acelaşi ideal naţional. Ideal pentru care, de-a lungul istoriei, au plătit cu propria lor viaţă marile personalităţi ale literaturii, muzicii, ştiinţei noastre.


ENIGMA. In muzică, sacrificiul suprem il reprezintă Ciprian Porumbescu, impins spre moarte prin intemniţarea care i-a adus o necruţătoare boală. In zilele noastre, rare sunt cazurile de intemniţare a oamenilor de cultură, există insă alte metode de exterminare a lor. Moartea Doinei şi a lui Ion, bunăoară, mi se pare destul de enigmatică.


TULBURÃ...TORI. Indrăznim să credem că scănteia luptei pentru dărămarea unui regim oprimant a izbucnit mai intăi la Chişinău şi apoi la Bucureşti. Indrăznim să credem că in această luptă Ion şi Doina au fost ca o intreagă oaste. Ea - dotată cu un har artistic deosebit şi cu o inteligenţă şi frumuseţe fizică sclipitoare, el - dotat cu geniu componistic şi cu o voce care iţi cutremură intreaga fiinţă. Indrăznim să credem că in tot spaţiul romănesc nu există, după piesele lui Ciprian Porumbescu, nişte căntece patriotice mai tulburătoare, cum sunt cele semnate de Ion Aldea-Teodorvici.


CĂNTEC ŞI LACRIMI. Sunt cărţi de literatură care iţi mănjesc degetele atunci cănd le iei in mănă, sunt picturi care iţi măzgălesc ochiul şi sunt căntece care iţi murdăresc urechea. Doina şi Ion ne-au curăţat auzul de dopurile de ceară ale falsului şi mincinosului căntec patriotic de pănă la apariţia lor in lumea muzicii noastre. In faţa lor tremurau slugile oprimantului imperiu.


DE NETÃ...GÃ...DUIT. Pierzăndu-i pe Ion şi Doina, este ca şi cum am pierdut incă o bucată din cel mai bun şi cel mai fertil pămănt al nostru. Aşa cum Mateevici de la Căinari a dăruit neamului cel mai frumos poem dedicat Limbii Romăne, tot astfel Ion de la Leova şi Doina din Chişinău ne-au dăruit cele mai inlăcrimate, cele mai inflăcărate şi viguroase căntece dedicate pămăntului care i-a născut. Nimeni nu poate nega acest adevăr. Poporul, care nu are o specială pregătire muzicală, pricepuse de la bun inceput acest lucru şi-i indrăgise pănă la lacrimi.


Se ştie că neamul nostru este inclinat să uite multe lucruri din istoria lui, şi bune, şi rele. El nu uită insă tot ce s-a creat măreţ in limba şi muzica sa. Iată de ce prinosul muzical al celor doi mari artişti va trăi veşnic.

Niciun comentariu:

Steag de luptă

Steag de luptă