vineri, 1 mai 2009

ROMANIA ramane pe harta gazoductului South Stream. Miscarea lui Putin a pus pe jar Serbia FOTO


Gazoductul rusesc South Stream va trece prin Romania dar pune pe jar Serbia, care va beneficia doar de un racord, se plange presa de la Belgrad, respectiv cotidianul Blic. Presa de la Moscova lauda noua intelegere semnata marti de Putin cu Sofia. Rusia şi Bulgaria au rezolvat divergenţele privind proiectul gazoductului South Stream, dupa cum a declarat, marţi, premierul rus Vladimir Putin, la finalul unei întrevederi cu omologul său bulgar, Serghei Stanişev, transmite Mediafax. Un acord în acest sens ar putea fi semnat până la mijlocul lunii mai, a adăugat Stanişev.
Totodată, Rusia ar putea acorda Bulgariei un credit de mai multe miliarde de euro pentru construcţia centralei nucleare de la Belene, a precizat oficialul rus. "Este o sumă serioasă, mai multe miliarde de euro, dar vom analiza această posibilitate şi cred că vom putea rezolva problema", a spus Putin. Săptămâna trecută, premierul rus a renunţat să participe la o conferinţă pe teme energetice organizată la Sofia, ca urmare a reticenţei autorităţilor bulgare de a accepta un angajament privind proiectul South Stream. Guvernul Bulgariei a solicitat autorităţilor ruse să nu ia în calcul reţeaua locală de gaze naturale în dezvoltarea proiectului, ceea ce înseamnă că Rusia trebuie să construiască un sistem separat de conducte pe teritoriul bulgar, şi a precizat că doreşte şi o renegociere, mai avantajoasă, a contractului de livrare a gazelor încheiat cu Gazprom, care expiră în 2010.
Gazoductul rusesc South Stream este proiectat să transporte 31 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an din Rusia şi Asia Centrală spre Balcani şi alte state europene. Proiectul implică participarea Bulgariei, Ungariei, Serbiei, Italiei şi Greciei. Semnarea acordului cu Bulgaria a pus pe jar insa Serbia, odata cu aparitia noii harti a proiectului South Stream (
dreapta sus).

Niciun comentariu:

Steag de luptă

Steag de luptă