joi, 21 mai 2009

EDITORIALUL de marti: Mandrie si slugarnicie


de George Cusnarencu
Suntem o tara mica, asezata norocos la gurile Dunarii si cu asta am cam incheiat lista punctelor forte. Daca ar fi sa deschidem lista slabiciunilor, ne-am intinde pe romane intregi. Pornind de la conducatorii pe care-i avem si pe care i-am avut, pana la neputinta de a scapa de mentalitatea de sluga. Ori de cate ori am fost privit pe sub spranceana la auzul acestei amare constatari, am tinut sa argumentez cu tristete ca poate si perioadele de asuprire straina ne-au mai ingenunchiat cate putin. Am tinut piept armatelor Imperiului Roman, am fost pomeniti de scriitori de la Roma drept cei mai bravi dintre traci, dar am sfarsit prin a fi asimilati ca o apa. Mai aproape de noi, am tinut piept Imperiului Otoman, ne-am batut cu ei in inferioritate numerica, am mai castigat, am mai fost si invinsi, nu am devenit pasalac turcesc, dar inrobiti Imperiului tot am fost, daca ne amintim de modul in care erau numiti domnii Moldovei si Tarii Romanesti. Vorbeam turceste, cum azi, la fel de mimetici, vorbim englezeste; ne duceam cu mana intinsa si cu punga plina la Pasa doar ca sa ne arate cat este de darnic si cum poate el satisface dorinta vreunui saltimbanc de a deveni domnitor. Pentru ca apoi poporul, “talpa tarii”, sa plateasca pretul. Nimic deosebit azi, cand ne-au inrobit la FMI si “domnitorii” din capul bucatelor nu vor plati niciodata. Azi, s-au schimbat doar stapanii. Ne-am orientat spre Vest, dar nu pentru ca el ar fi superior in comparatie cu Estul, ci pentru ca el este azi “Imperiul” cu mai multe pistoale in mana. A ingenunchia in fata puternicului zilei este o alta nefericita trasatura a slugii. In acel trecut pe care-l preamarea si Eminescu in Scrisori, a fost un neam de luptatori. Dar am sfarsit mereu in genunchi si, de fiecare data, din cauza conducatorilor nevolnici. Poti ramane in genunchi obligat de sabia cuceritorului, dar vitejia din piept ar trebui sa nu moara. Ne plangem uneori in istorii ca am fost cotropiti ba de turci, ba de greci, ba de rusi, acum de americani si europeni si, intr-adevar, am cunoscut si cateva asemenea momente de dinamica a lucrurilor. Ascultatori, am preluat de fiecare data cuvinte din lexicul invadatorilor, obiceiuri, cantece si traditii. De la inceput pana in ziua de azi. Azi ne maimutarim in engleza, ca sa vada partenerii din NATO cat de chititi suntem pe calea capitalismului triumfator, asa cum mai ieri ne maimutaream in limba rusa sau in turca acum cateva secole. Sufletul de sluga rabufneste deseori, de parca asa este mai trendy. Sa luam de pilda ultima intamplare: Eurovisionul de la Moscova. Nu zic ca e vreo branza de acest concurs care s-a transformat de-a lungul anilor intr-un circ de prost gust, dar pe gustul vulgului, in care tarile primesc indicatii pretioase despre cum trebuie sa cam fie textul si cam cum sa sune melodia. De dragul iluziei unui titlu castigat, care oricum este egal cu zero, majoritatea tarilor europene inghit aceste indicatii, rezultatul fiind absolut deplorabil. In afara de faptul ca premiul Eurovision a ajuns ca premiile Nobel, se dau pe ochi frumosi, de culoare politica. 80 la suta din melodiile prezentate in editia de la Moscova (unde spectacolul de televiziune a excelat la regie si decor, luand astfel crema multor tari occidentale care cred ca au inventat miezul de paine) au venit doar in sprijinul cluburilor de fitness: acelasi ritm trepidant numai bun sa dai jos caloriile de pe tine in fata unei oglinzi. Totul depersonalizat la maximum, dupa ideea europeana la moda, cum ca natiunile nu trebuie sa mai fie natiuni, ci o singura regiune, in care totul este la comun (traiasca URSS!).
Cu placere am ascultat si cateva tari care au avut puterea sa prezinte si alte ritmuri si mai ales au avut “indrazneala” de a canta in limba nationala. N-o sa inteleg de ce a trebuit ca Romania sa prezinte la Moscova o melodie care, dincolo de stupizenia ei, se mai si numea “Balcan Girls”, nici daca ma calcati cu trenul! Dincolo de faptul ca nimic, dar absolut nimic din spectacolul prezentat de noi nu a avut legatura cu titlul melodiei. In loc de patru fete care sa danseze imbracate in patru costume nationale balcanice (ceva asemanator cam cu ce face Bregovici in spectacolele sale), am vazut patru fete care s-au lalait pe scena in niste fasii textile, vopsite in culori pastel! Lasand la o parte linia melodica a cantecului care n-avea nicio legatura cu Balcanii, cantareata noastra a mai cantat-o si in limba engleza! Vreau sa zic ca o nuca in perete este mult mai acceptabila. Si-a inchipuit vreunul dintre “specialistii” nostri de prin TV publica deprofesionalizata ca acesta este drumul spre succes? Atunci au reusit! Am fost atat de penibili incat doar sase tari din cele 42 care au votat ne-au punctat! Locul 19 din 25 este exact locul pe care il meritam, dar poate ca pentru un suflet de sluga asta este un succes remarcabil! De ce a putut Republica Moldova, ruda noastra saraca, atat de saraca incat nu e nici in NATO, nici in UE, nici atat de desteapta, nici atat de frumoasa ca noi, sa cante o melodie pe un ritm popular prelucrat, in limba romana si noi a trebuit sa ne maimutarim in limba engleza? De ce a putut Croatia sa cante in limba lor nationala si noi am cantat in engleza? Trebuia sa dovedim cuiva ca suntem slugi perfecte? De ce ne place sa ne simtim mari si sa ne dam si aere, in genunchi stand? Grecii au fost cotropiti de turci timp de sapte secole, dar au stiut sa ramana in picioare. Mandria asta se vede si azi, cand fac bani de pe urma fostei lor civilizatii. Noi avem doar aere, si guvernantii nici nu ne ofera un alt motiv de satisfactie dincolo de aere. Ni se povesteste de o mie de kilometri de autostrazi in patru ani si noi credem ca in zece ii vom ajunge pe occidentali din urma, la acest capitol. Dincolo de aerele de slugi, ce sa mai zicem? Hai sa nu ne mai uitam la occidentali, ca astia sunt departe. Sa ne uitam la bulgari si o sa vedem unde suntem. E suficient sa conduci pe sosea de la Ruse la Sofia si apoi spre Kulata, peste 500 de kilometri, si ai sa vezi, in afara de o splendida autostrada, sosele cu doua benzi pe sens care, doar cu cateva exceptii (parca vreo trei), trec prin localitati. Grecii au facut in 10 ani, au terminat-o de curand, o autostrada de 1.000 de kilometri pe urmele celebrului drum roman, numit Via Egnatia. O “autostrada” romana, construita acum doua mii de ani, care avea o lungime de 1.200 km si care era placata cu dale de piatra. Si noi ne laudam cu 100 km de autostrada in 20 de ani! Avem insa aere de vedeta, credem ca vom castiga Eurovisionul, iar cei mai orgoliosi viseaza deja daca nu la Nobel, macar la Oscar. Cand vom sta din nou in picioare?

http://www.cronicaromana.ro/
Editorialul de marti - Mandrie si slugarnicie

Niciun comentariu:

Steag de luptă

Steag de luptă