duminică, 5 aprilie 2009

Scandal Spionaj la Paris


Sase experti francezi, selectionati personal de presedintele De Gaulle, soseau la Washington. Misiunea lor era strict secreta. Nici macar ambasadorul francez la Washington nu era la curent cu prezenta in SUA a grupului de experti trimisi de Charles de Gaulle. Mai mult, francezii adusesera cu ei de la Paris un sistem special de codificare, pentru a evita canalele obisnuite de comunicatii ale serviciilor secrete franceze. La ordinul lui De Gaulle, se incerca evitarea oricaror contacte, care ar fi permis "cartitelor" KGB infiltrate in Franta sa depisteze misiunea expertilor francezi din SUA. Grupul de anchetatori francezi i-a dat lui Anatoli Golitin numele de cod "Martel" si l-a interogat pe sovietic timp de paisprezece zile.
Socul francezilor
La sfarsit, anchetatorii francezi pareau socati. Devenise limpede ca secretele lui Anatoli Golitin proveneau din cele mai inalte sfere ale Guvernului francez ca si din anturajul generalului De Gaulle. Dupa examinarea unei liste de persoane suspecte, asupra carora plana banuiala ca furnizasera secrete agentilor lui Anatoli Golitin, atentia s-a concentrat asupra sefului contraspionajului francez (SDECE) si a consilierului in domeniul informatiilor al presedintelui De Gaulle. Ambii au fost imediat suspendati din functii, dar, lucru extrem de interesant si semnificativ, niciunul nu a fost deferit Justitiei. Era clar: cei doi stiau prea multe si o ancheta a Justitiei putea duce la dezvaluiri extrem de incomode pentru Guvernul francez. Anatoli Golitin le-a mai dezvaluit francezilor si un plan al KGB, care urmarea utilizarea serviciilor secrete ale Frantei pentru a spiona silozurile si rampele de rachete americane din Orientul Apropiat, la adapostul umbrelei NATO, din care Franta inca mai facea parte.
Anatoli Golitin a solicitat insistent o intrevedere personala cu pres e- dintele Kennedy, pentru a-i vorbi despre dezinformarea sovietica
SDECE francez ar fi urmat, potrivit acestui plan, sa ordone ofiterilor sai acreditati la Washington culegerea de informatii privind instalatiile de rachete americane din Orientul Apropiat, informatii care urmau sa ajunga - via Anatoli Golitin - la Moscova. Aceasta insemna un singur lucru: ca KGB ajunsese sa controleze suficient serviciile secrete franceze, prin intermediul "cartitelor" infiltrate, incat sa le foloseasca drept "fatada" in operatiunile secrete din SUA ori din cadrul NATO!
Insomnii la Paris
Specialistii francezi incepusera sa aiba insomnii: Era oare Anatoli Golitin un "pion otravit", expediat intr-o misiune de dezinformare care sa compromita relatiile franco-americane si, astfel, sa aduca Parisul mai aproape de Moscova, pe plan diplomatic, decat de Washington, subminand NATO?
Trei luni mai tarziu, SDECE (Service de Documentation Exterieure et de Contre Espionage) francez avea confirmarea dezvaluirilor lui Anatoli Golitin. Se descoperisera in arhiva SDECE ordine secrete, expediate de la Paris ofiterilor francezi acreditati la Washington, pentru recrutarea unor informatori apti sa obtina documente privind silozurile de rachete ale SUA. Evident, Franta - membru NATO - n-avea nevoie de asemenea informatii, iar recrutarea de catre SDECE francez a unor americani pe teritoriul SUA putea avea cele mai nefaste consecinte in planul raporturilor diplomatice dintre Washington si Paris. Moscova incerca, in mod evident, sa scoata castanele din foc cu mana SDECE francez!
La ordinul lui De Gaulle, SDECE a luat insa o hotarare neasteptata, extrem de riscanta: s-a dispus continuarea operatiunii din SUA, in combinatie cu CIA, pentru a depista cine erau "cartitele" de la capatul firului, infiltrate in SDECE, si care urmau sa transmita informatiile astfel obtinute Moscovei. Tot datorita lui Anatoli Golitin, Divizia Contrainformatii din CIA, condusa de James Jesus Angleton, a obtinut si un alt succes: identificarea unui personaj-cheie din reteaua de spionaj a KGB, codificat "Safir". Din nefericire, la cateva zile dupa ce Anatoli Golitin i-a dezvaluit identitatea, "Safir" a cazut "accidental" de la fereastra. SDECE si CIA au inteles ca KGB il sacrificase, pentru a-si salva restul retelei. Identitatea reala a lui "Safir" nu a fost niciodata facuta publica.
Infiltrari la varf
Secretele pe care Anatoli Golitin le-a dezva luit ameri ca nilor proveneau din cele mai inalte sfere ale guvernului fran cez ca si din anturajul generalului de Gaulle
Totodata, Angleton l-a informat oficial pe generalul Paul Jacquier ca "SDECE francez era infiltrat", ceea ce a provocat stanjeneala atat la Washington, cat si la Paris. Brusc, raporturile anchetatorilor americani (care apartineau Diviziei Blocul Sovietic al CIA) cu Anatoli Golitin s-au tensionat. Sovieticul a refuzat sa identifice ofiterii KGB din cadrul Ambasadei URSS de la Washington, dupa albumele foto oferite de CIA, pe motivul ca o considera o treaba "degradanta" pentru el si, in plus, inutila. Dupa atatea luni de la refugierea sa in SUA, cei mai multi dintre ofiterii KGB din cadrul Ambasadei sovietice fusesera, cu siguranta, rotiti din post.
In plus, Anatoli Golitin nu s-a sfiit sa le spuna direct, in fata, ofiterilor americani, ca existau "scurgeri" serioase de informatii catre KGB chiar din cadrul Diviziei Blocul Sovietic! Mai mult: Anatoli Golitin solicita insistent o intrevedere personala cu presedintele Kennedy, pentru a-i vorbi despre dezinformarea sovietica. Cand i s-a spus ca aceasta intrevedere nu era posibila, Anatoli Golitin s-a aratat descurajat si i-a acuzat pe americani ca nu ii luau in serios dezvaluirile.
Anatoli Golitin a solicitat sa se stabileasca undeva, in strainatate, sub o identitate noua, si sa fie lasat in pace. Parea extrem de suparat pe cei de la CIA, fiindca nu-i aranjasera intalnirea particulara cu Kennedy. Sesizand starea de spirit negativa a lui Anatoli Golitin, ofiterii din Divizia Blocul Sovietic - considerand ca "storsesera" de la sovietic tot ce era important - au acceptat sa-i furnizeze o noua identitate si sa-l stabileasca intr-o alta tara, cu familia, cu conditia insa ca sovieticul sa ramana pe mai departe la dispozitia lor. La inceputul lui 1963, Anatoli Golitin, cu sotia si fiica soseau la Londra. Sovieticul dispunea la acea data de o noua identitate, de un cont bancar si de o locuinta comfortabila.
"Cartitele" britanice ale KGB
Anatoli Golitin si familia s-au instalat confortabil, intr-o superba vila, apartinand MI 6 britanic (Military Intelligence 6). Stephen de Mowbray, responsabil pentru relatia MI 6 cu CIA, respectiv cu James Angleton de la Divizia Contrainformatii, a devenit, totodata, ofiterul monitor al sovieticului. Mowbray, ca toti cei din MI 6, era un intelectual de rasa. Intrase in MI 6 in 1958, la recomandarea lui Isaiah Berlin, profesorul sau de la Oxford. Dupa o perioada petrecuta la Washington, Mowbray fusese afectat serviciului de contrainformatii britanic MI 6, "regele esichierului", cum ii spunea el, astfel ca raporturile sale cu Anatoli Golitin erau perfect explicabile profesional.
Mai tarziu, Mowbray avea sa marturiseasca: "Anatoli Golitin nu era un transfug oarecare. Pentru serviciul secret britanic, el a fost, fara indoiala, transfugul cel mai important al istoriei contemporane". Probabil de aceea, nici pana azi, MI 6 nu a acceptat sa deconspire decat o mica parte din dezvaluirile facute de Anatoli Golitin. Nici nu e de mirare: CIA, la randul sau, a procedat identic.
Deoarece Anatoli Golitin lucrase la Ambasada URSS de la Helsinki, el detinea informatii extrem de interesante pentru securtatea Marii Britanii. Mowbray era perfect constient de aceasta, de aceea i-a acordat sovieticului toata atentia necesara.
Potrivit lui Mowbray, Anatoli Golitin lucrase initial in cadrul Directoratului I al KGB (PGU), intr-o sectie insarcinata special cu operatiunile de spionaj din Marea Britanie si alte tari nordice, membre al NATO. Inainte sa se refugieze in Occident, Anatoli Golitin, dupa cum i-a marturisit lui Mowbray, memorizase zeci de documente sovietice ultrasecrete, provenind din Franta, dar si din Marea Britanie.
Discutand cu sovieticul, Mowbray si-a dat seama ca majoritatea dosarelor britanice, pe care Anatoli Golitin le stia pe de rost, proveneau de fapt de la MI 5 (Military Intelligence 5), echivalentul britanic al FBI american.


Niciun comentariu:

Steag de luptă

Steag de luptă