duminică, 5 aprilie 2009

Legatura Moscova-Londra


Cel mai important dintre dosarele care ajunsesera KGB se referea la descifrarea unui cod sovietic de catre MI 5. Din lista celor abilitati sa aiba acces la acest dosar secret rezulta ca doar cinci inalti respon sabili din MI 5 il avusesera in mana si erau, asadar, la curent cu "spargerea" codului sovietic de catre MI 5. Unul dintre cei cinci - era limpede - transmisese dosarul Moscovei, asadar functiona - cine stie de cat timp? - ca o "cartita" a KGB, infiltrata in MI 5.
Cum se facea insa ca Anatoli Golitin reusise sa consulte dosarul la Moscova? O comisie secreta, formata din sapte membri (care se schimbau periodic intre ei) - din care facea parte si Mowbray - a inceput impediat "vanatoarea cartitei". In cursul urmatorilor zece ani, MI 6 a reusit sa elimine patru dintre suspecti. Ultimul, si cel mai plauzibil, dintre cei ramasi era, in schimb, un nume celebru: Sir Roger Hollis, chiar directorul lui MI 5.
O acuzatie incredibila
Comisia secreta nu dispunea insa de probe directe impotriva lui Hollis, desi acesta, dupa cum descoperisera membrii comisiei in cei 10 ani de cercetari asidue, avusese nenumarate contacte secrete, sistematice si compromitatoare, neraportate conducerii Intelligence Service, ministrului de Interne ori primului-ministru britanic, cu agenti importanti ai KGB. Mowbray se deplasase personal pe Downing Street nr. 10, la resedinta primului-ministru britanic, pentru a-i expune situatia. Fusese primit imediat in audienta, ceea ce il surprinsese putin pe Mowbray.
James Jesus Angleton - seful contraspionajului CIA a devenit una dintre legendele serviciului, detinand aceasta pozitie pentru aproape 21 de ani
Mergand direct la tinta, imprudent, Mowbray explicase primului-ministru toate motivele pentru care membrii comisiei il banuiau pe directorul MI 5, Sir Roger Hollis, ca este o "cartita" mai veche a KGB. Mowbray fusese ascultat cu atentie si bunavointa. Dupa intrevederea cu primul-ministru, Mowbray a fost insa, in scurt timp, eliberat din functie. Cat despre Sir Roger Hollis, acesta nici macar n-a fost deranjat ori cercetat.
Tot Anatoli Golitin le-a mai dezvaluit celor din MI 6 britanic ca si CIA, la randul sau, era infiltrata de "cartite" KGB, dar ofiterii Diviziei Blocului Sovietic nu urmasera "pistele" indicate de el. Anatoli Golitin era de parere, fie ca acesti ofiteri erau "incompetenti", fie ca erau "foarte putin dispusi sa descopere vreo <> sovietica in divizia lor". Dupa ce discutia cu Anatoli Golitin s-a incheiat, Arthur Martin - unul dintre anchetatorii britanic ai sovieticului - i-a telefonat peste Ocean lui James Angleton, directorul Diviziei Contrainformatii din CIA, rivala de moarte a Diviziei Blocul Sovietic.
Inapoi in America
Angleton a reusit sa-l convinga repede pe directorul CIA, Richard Helms, ca Anatoli Golitin trebuia readus, cu orice pret, in SUA si incredintat Diviziei Contrainformatii, deoarece rivala - Divizia Blocului Sovietic - nu parea deloc interesata sa valorifice toate informatiile detinute de sovietic. Pentru a-l convinge pe Anatoli Golitin sa se reintoarca in SUA, s-a procedat la o stratagema.
"Daily Telegraph" a publicat, aparent intamplator, stirea prezentei "fugarului KGB" Anatoli Golitin in Marea Britanie. Americanilor nu le-a fost apoi prea greu sa-l convinga pe sovietic ca MI 6 nu-i putea asigura protectia corespunzatoare in Marea Britanie. Rezultatul: trei saptamani dupa publicarea stirii din "Daily Telegraph", in august 1963, Anatoli Golitin revenea cu familia sa in SUA. De data aceasta, sovieticul se afla in custodia lui James Angleton si a Diviziei Contrainformatii a CIA.
Richard Helms a condus Directoratul de Planifi care din cadrul CIA incepand cu anul 1962, pentru ca in 1966 sa ajunga seful serviciului de spionaj american
Razboi intern in CIA
Spre deosebire de cei din Divizia Blocului Sovietic si de omologii lor din MI 6 britanic, James Angleton nu a recurs, in raporturile sale cu Anatoli Golitin, la celebrul "debriefing" (interogatoriu), ci a preferat sa-i "suscite" sovieticului unele raspunsuri la chestiuni care il preocupau de mai multi ani pe legendarul director al Diviziei Contrainformatii din CIA. Astfel ca Anatoli Golitin nu a mai fost supus la tiruri de intrebari, nu i s-au mai pus in brate albume cu zeci de fotografii, nici nu i s-a mai cerut sa identifice "agenti KGB" din ambasadele sovietice ori "ordinea de lupta" a organizatiei sovietice de spionaj.
Ceea ce il interesa pe Angleton, cu prioritate, era sa inteleaga "logica infiltrarii sovietice", acel mecanism prin care KGB isi plasa "cartitele" in serviciile secrete occidentale, tehnica de legendare a lor si retelele secundare prin care "cartitele" luau legatura cu Moscova. Angleton era cu atat mai interesat de "logica infiltrarii sovietice", cu cat prietenul sau, celebrul Kim Philby - "cartita" de lunga durata a KGB, din cadrul Intelligence Service - tocmai se refugiase la Moscova, in noiembrie 1963. Exact la trei luni dupa ce Anatoli Golitin ceruse azilul politic in SUA!
Pentru a-l iscodi mai bine pe sovietic, Angleton a apelat la noul sau sef de operatiuni din cadrul Diviziei C.I. a CIA, Newton "Scotty" Miler. Un scotian care avea reputatia de a nu-si pierde niciodata calmul si de a verifica personal orice informatie sau detaliu primit. In cei paisprezece ani petrecuti in cadrul CIA, Miler recrutase zeci de informatori din Asia si Europa, fara sa dea gres niciodata.
In 1974, dupa indepartarea lui Angleton din CIA, Miler va fi si el constrans sa paraseasca agentia si - lucru extrem de interesant - toate notitele pe care scotianul si le intocmise timp de 10 ani, in urma discutiilor cu Anatoli Golitin, aveau sa dispara fara urma! Potrivit lui Miler, aceasta fusese "revansa" Diviziei Blocul Sovietic din CIA impotriva lui Angleton si a Diviziei C.I., condusa de acesta. Divizia Blocul Sovietic reusise sa-l impuna pe Nosenko drept transfug credibil si sa puna "surdina" dezvaluirilor uluitoare ale lui Anatoli Golitin, cel sustinut de Angleton si Divizia C.I.
Eliminarea echipei lui Angleton, din 1974, se impunea Casei Albe cu atat mai mult, cu cat Anatoli Golitin il descrisese pe insusi Henry Kissinger, secretarul de stat al SUA, drept un vechi agent de influenta al Kremlinului, ca Willy Brandt, Bruno Kreisky, Olof Palme si alti "porumbei ai destinderii". Ceea ce, evident, nu mai corespundea liniei politice a SUA imprimate de Kissinger si care avea sa-si dovedeasca falimentul atat imediat, inTratatul Salt 1 (care ii favoriza considerabil pe sovietici), cat si pe termen lung (cazul Aldrich Ames).
Falsii transfugi
Primul lucru prevestit de Anatoli Golitin lui Angleton si Miler - care facea parte din "logica infiltrarilor sovietice" - era aparitia "falsilor transfugi", trimisi sa "intoxice" CIA cu informatii si dezvaluiri, si prin care se urmarea de fapt compromiterea lui Anatoli Golitin, un transfug autentic.
Astfel, Anatoli Golitin le-a atras atentia americanilor asupra unor stranii coincidente:
1) Dupa primul "debriefing"(interogatoriu) al lui Anatoli Golitin, cel din ianuarie 1962, Nosenko contactase CIA, la Geneva, doar cateva luni mai tarziu, in iunie 1962.
2) Dupa revenirea lui Anatoli Golitin din Marea Britanie in SUA, Nosenko se refugiase brusc, cerand insistent lui Bagley, la Geneva, azilul politic in SUA, in ianuarie 1964.
Anatoli Golitin sustinea ca aceste coincidente nu erau catusi de putin intamplatoare si tineau de jocul "logicii infiltrarilor sovietice". Rezumat de Anatoli Golitin, acest principiu suna astfel: "Ori de cate ori un transfug important din est se refugiaza in vest, cativa <> sunt expediati in scurt timp, in vest, in scop de bruiere si compromitere atat a transfugului adevarat, cat si a informatiilor furnizate de el". Pana la Nosenko, KGB mai incercase cateva tentative de compromitere a lui Anatoli Golitin. Mai intai, cu un "diplomat" de la Paris, apoi cu un moscovit "refugiat" la Ambasada SUA din capitala URSS. Potrivit lui Miler, "KGB credea ca Anatoli Golitin le dezvaluise americanilor absolut totul despre operatiunile sale in Occident. Asa ca, in loc sa-l suprime, incercau sa-l discrediteze".
Meritul indiscutabil al lui Angleton si al Diviziei C.I. a CIA a fost sa-l trateze pe Anatoli Golitin, de la bun inceput, drept un "partener intelectual", demn de toata increderea. Angleton este cel care i-a facilitat lui Anatoli Golitin o intrevedere cu Robert Kenndy, ministrul Justitiei, si l-a trimis in Europa si Israel pentru discutii cu sefii contraspionajului si ai dezinformarii strategice. In acelasi timp, Anatoli Golitin i-a dezvaluit lui Miler faptul ca, la Moscova, consultase personal atat de multe dosare secrete ale CIA, incat era exclus ca ele sa provina de la o singura sursa. Altfel spus, in CIA existau mai multe "cartite" infiltrate de KGB.
Infiltrarea sovietica, sustinea Anatoli Golitin, putea fi asemanatoare cu un cancer. "Daca bolnavul ii neaga prezenta sau il ignora, acesta se dezvolta si prolifereaza, iar celulele bolnavele infesteaza pe cele sanatoase". Mai mult, Anatoli Golitin le-a oferit americanilor si un exemplu, cat se poate de sugestiv. "Celule bolnave", de data recenta, fusesera recrutate de CIA si US Army dintre fostii ofiteri germani ai Abwehr-ului sau SD. In realitate, sustinea Anatoli Golitin, KGB si GRU ii recrutase pe multi dintre acestia inca de la sfarsitul razboiului, santajandu-i cu postura lor de "criminali de razboi" si inevitabilele procese. Cei recrutati astfel de KGB si GRU nu erau decat "pioni dubli", folositi de sovietici pentru a-i acredita pe alti ofiteri germani, care intrau in retelele americane din lumea intreaga, iar unii isi urmau ascensiunea chiar in centralele CIA si FBI.
Anatoli Golitin mai sustinea ca, in momentul refugierii sale in vest, sovieticii dispuneau de "cartite" in posturile-cheie atat in Divizia Blocul Sovietic a CIA, cat si in cadrul Biroului Contrainformatii al FBI. Dezvaluirile lui Anatoli Golitin privind "infiltrarea sovietica" din Divizia B.S. a CIA explica mult mai bine, in ochii lui Angleton si Miler, ranchiuna ofiterilor din acea divizie impotriva lui Anatoli Golitin si dorinta de a-l acredita si reabilita, in ciuda evidentelor, pe falsul transfug Nosenko. Cel care ajungea, in 1969, consilier CIA pe problemele KGB!
"Maskirovka": mecanismele dezinformarii sovietice
Anatoli Golitin a fost cel care i-a explicat pentru prima data lui James Angleton mecanismele dezinformarii sovietice - faimoasa "maskirovka" - pusa la punct de KGB in 1959, dupa ce mai importanta reorganizare postbelica a institutiei din Piata Lubianka. Astfel, pentru KGB, principalul rol al unei "cartite" era acela de a dezvalui sovieticilor felul in care CIA recepta si evalua informatiile, plasate de alti agenti sovietici, in actiunea de dezinformare.
Acesti "alti agenti sovietici" erau, de fapt, "falsii transfugi" (expediati legendar in Occident de KGB sau de un alt serviciu secret est-european), "agentii dubli" (care isi ofereau serviciile CIA, dar, in realitate, continuau sa lucreze pentru KGB, plasand americanilor informatii false bine dozate, partial exacte, partial inexacte, in scop de "intoxicare") si "provocatorii", acestia din urma recrutati dintre diplomati, artisti, oameni de afaceri si oameni de stiinta aflati in vizita temporara in Occident, care dezvaluiau, "accidental", secrete sovietice unui personaj despre care KGB, pe alte filiere, stia precis ca avea legaturi cu CIA sau serviciul secret occidental vizat.
Dupa ce "falsii transfugi", "agentii dubli" si "provocatorii" isi faceau treaba, plasand persoanei indicate de KGB informatia modificata, intrau in actiune "cartitele", agenti infiltrati de lunga durata (generalul Philby, Burgess sau Ames), care semnalau Moscovei, pe alte cai oculte de comunicatie, felul in care CIA evaluase dezinformarea plasata si reactiile provocate, impreuna cu masurile luate de americani. Tocmai aceasta asociere, intre un "fals transfug", "agent dublu" ori "provocator" cu o "cartita", infiltrata de ani de zile, dadea KGB posibilitatea manevrarii informative totale a inamicului. Aceasta reactie feed-back (comunicarea secundara, dintre "cartita" si "centru") devenea vitala in orice sistem de dezinformare, pentru ca numai asa "centrul" (KGB) putea stabili cum a fost evaluata dezinformarea lansata si interveni ulterior, fie in sustinerea ei (prin alte dezinformari, care sa o acrediteze suplimentar pe prima), fie prin sustinerea "falsului transfug" ori a "agentului dublu" plasat. James Angleton si Divizia Contrainformatii din CIA nu aveau altceva de facut decat sa "taie" legatura dintre cele doua "brate" ale "maskirovka": adica sa identifice si sa demaste "cartitele" infiltrate in CIA.


Niciun comentariu:

Steag de luptă

Steag de luptă