duminică, 12 aprilie 2009

Preot Gheorghe Calciu: Patimile, moartea şi Învierea Domnului (VEGHEA)

Joi, seara, a avut loc Cina cea de Taină. Se pare că Iisus Şi-a luat toate măsurile pentru ca Ultima Cină cu apostolii Săi să nu fie tulburată de marii arhierei care ar fi putut să trimită ostaşi şi servitori să-L ia din foişor, căci ei se temeau să facă o arestare în public. De aceea, niciunul dintre ucenici (pentru ca Iuda să nu afle de locul Cinei) nu a fost înştiinţat de planul lui Iisus, până în faptul serii, când, întrebat fiind, a trimis doi ucenici în Ierusalim să pregătescă Cina. Scopul acestei ultime Cine cu ucenicii era instituirea Sfintei Euharistii (Împărtăşanii). În această privinţă, iată ce scrie Sfântul Evanghelist Matei în Evanghelia lui: Atunci arhiereii şi bătrânii poporului sau
adunat în curtea arhiereului care se numea Caiafa şi împreună s-au sfătuit ca, prin vicleşug, să-L prindă pe Iisus şi să-L omoare. Dar ziceau: Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor. (Mt. 26: 3-5) Din cauza aceasta, Iuda nu a ştiut nimic dinainte, ci s-a trezit numai că,
împreună cu ceilalţi ucenici, a trebuit să meargă în foişor, după ce totul fusese pregătit. Să mergem la relatarea Cinei la Sfântul Matei Evanghelistul: Iar când s-a făcut seară, a şezut Iisus cu ucenicii Săi la masă şi pe când mâncau, Iisus le-a zis: Adevărat vă grăiesc că unul dintre voi mă va vinde. (Mt. 26: 21) Această afirmaţie a Mântuitorului, care putea fi o acuzaţie la adresa oricăruia dintre ucenici, i-a tulburat foarte mult şi au început, pe rând, să-L
întrebe pe Învăţător: Doamne, nu cumva sunt eu? Pentru a-i linişti, Iisus precizează: Cel care a întins cu Mine mâna în blid, acelaMă va vinde. După aceea adaugă: Fiul Omului merge precum este scris pentru El. Dar, vai, pentru acel om prin care Fiul Omului este vândut; bine era acelui de nu s-ar fi născut. (Mt. 26: 24) Iuda care întinsese în blid cu Iisus, s-a simţit obligat să întrebe:
Nu cumva sunt eu, Învăţătorule? Raspunsui-a Iisus: Tu ai zis! (id. v. 25). Ceea ce era
confirmarea că aşa este. La Ioan, această scenă este prezentată oarecum diferit, pentru că se lăsase deoparte de către sinoptici un incident pe care ceilalţi nu-l observaseră: în timp ce ucenicii se întrebau şi-L întrebau pe Iisus: Doamne, nu cumva eu sunt acela, Petru i-a făcut semn lui Ioan, care stătea cu capul pe pieptul lui Iisus, să-L întrebe: Doamne, cine este? Iisus i-a răsupuns: Acela este căruia Eu, întingând îmbucătura de pâine, i-o voi da. Şi întingând îmbucătura de pâine, a luat-o şi i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul şi după îmbucătura de pâine, atunci a intrat satana într-însul... Deci, după ce a luat acela îmbucătură de pâine, îndată a ieşit. Şi era noapte. (In. 13: 25-27 şi 30).Acest incident s-a petrecut în taină şi ceilalţi ucenici nu au auzit întrebarea discretă a lui Ioan, nici ceea ce spusese Iisus din cauza tumultului care se făcuse printre Apostoli. Când Iuda a plecat, după înghiţirea îmbucăturii dată de Mântuitorul,
şi acesta i-a spus: Ceea ce faci, fă mai repede, ucenicii au crezut că Învăţătorul a vrut să-i spună (pentru că Iuda purta punga), să cumpere ceea ce trebuia pentru sărbătoare. (In. 13:29) Ioan mai relatează un eveniment foarte semnificativ şi mişcător, o faptă a Mântuitorului pe care ce care dau titlul capitolelor au numit-o Spălarea picioarelor ucenicilor. ... ştiind Iisus că Tatăl pe toate I le-a dat în mână şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge, S-a sculat de la Cină, S-a desbrăcat de haine şi luând un ştegar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci şi la Simon Petru. Acesta I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele? Iisus i-a răspuns zicând: Ceea ce fac Eu, tu nu ştii, dar vei înţelege după aceasta. Petru i-a zis: Niciodată nu-mi vei spăla Tu mie picioarele. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine. Zisu-I-a Simon Petru: Doamne, nu numai picioarele, ci şi mâinile, şi capul. Iisus i-a zis: Cel ce s-a îmbăiat nu are nevoie să i se spele decât picioarele, căci e curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi, căci ştia pe cel care avea să-L vândă. (In. 13: 2-11) Întreag Cină a fost plănuită de Iisus în secret, pentru ca nu cumva Iuda să-L vândă înainte de instituirea Sfintei Euharistii (Împărtăşanii). Aceasta a fost esenţa Sfintei Cine a lui Iisus: să nu-i lipsească pe ucenicii Săi de prezenţa Lui sensibilă după moartea, Învierea şi Înălţarea la cer. Şi să nu ne lipsească nici pe noi creştinii de prezenţa Lui palpabilă până la sfârşitul veacului, când Îl vom avea pe Iisus cu noi în deplinătatea slavei lui Dumnezeu. (…) Sfânta Scriptură relatează în detaliu chinurile Mântuitorului. Se părea atunci că toată lumea era cuprinsă de ură şi de dorinţa de a ucide pe Mesia. Şi totuşi, există un moment mişcător, când un om, Simon din Cirene, ia crucea lui Iisus pe umerii săi, atunci când Fiul lui Dumnezeu nu a mai putut-o duce şi I-a purtat-o până la
locul răstignirii. A fost momentul trezirii umanităţii care preia greutatea crucii lui Iisus. Sfânta Scriptură, care relatează toate aceste lucruri, menţionează că, fiind pe cruce, Iisus a rostit şapte strigări: 
1. – După ce l-au pus pe Iisus pe cruce, iudeii îl batjocoreau şi-L ocărau cu tot felul de cuvinte insultătoare. Atunci Iisus S-a rugat: Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce
fac. (Lc. 23: 34) 
2. – Doi tâlhari au fost răstigniţi împreună cuMântuitorul, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Cel din stânga Îl insulta pe Iisus cu aceleaşi cuvinte pe care le auzea de la iudei. Cel din dreapta însă îl mustra pe tâlhar şi mărturisea că ei sunt vinovaţi, dar Iisus era nevinovat: Apoi s-a adresat Mântuitorului să-L pomenească întru Împărăţia Lui. Domnul i-a răspuns: Adevăr îţi spun Eu ţie, mâine vei fi cu Mine în Rai. (Lc. 23: 42)
3. – La picioarele crucii lui Iisus stătea mama Sa cu alte femei mironosiţe şi cu Sf. Evanghelist Ioan. Iisus i-a spus mamei Sale arătându-l pe Ioan: Femeie, iată fiul tău. Apoi către ucenic: Iată mama ta. (Lc. 19: 26-27)
4. – Iisus pierduse mult sânge din cauza torturii.Această pierdere I-a provocat sete.Atunci a strigat:Mi-e sete. (In. 19: 28) Unul din ostaşi a luat un burete muiat în oţet şi l-a pus într-o trestie şi ducându-l la gura lui Iisus, i-a dat să bea. În unele versiuni se spune că Iisus a gustat, dar nu a băut. De obicei, oţetul era amestecat cu smirnă; oţetul potolea setea, iar smirna era un
anestezic. Se pare că Iisus nu a băut, ci numai a gustat, ca să nu I se uşureze suferinţa.
Din clipa aceea începe agonia pe cruce a Mântuitorului.
5. – El strigă: Eli, Eli, Lama sabahtani? (Mt. 27: 46), adică Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Această frază a rostit-o Iisus în aramaică, limba pe care El o vorbea de
obicei. Din cauza aceasta, iudeii, necunoscând limba, au crezut că îl cheamă pe Sf. Prooroc Ilie şi spuneau între ei: „lasă să vie Ilie să-l mântuiască”.Acesta este momentul cel mai tragic, când Iisus este lăsat singur de Tatăl ceresc, pentru a suferi ca un om durerea totală a chinului şi a singurătăţii pentru răscumpărarea noastră.
6. – Părinte, în mâinile tale Îmi dau duhul Meu. În clipa supremă, Iisus simte mângâierea Tatălui Său din ceruri.
7. – Săvârşitu-s’a! Cu acest ultim cuvânt, Iisus Şi-a plecat capul şi Şi-a dat
duhul. În clipa morţii Lui, s-au petrecut câteva lucruri suprafireşti: din ceasul al şaselea şi până în ceasul al noulea s-a făcut întuneric mare; catapeteasma templului s-a sfâşiat de sus până jos; s-a făcut un cutremur mare şi s-au deschis gropile morţilor şi unii dintre cei îmviaţi au intrat în cetate şi au mers la familiile lor. Văzând toate aceste lucruri, sutaşul a spus cu glas tare: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta. (Mt. 27: 54) Astfel, lumea păgână mărturiseşte, în ciuda batjocurei iudeilor că Iisus era Fiul lui Dumnezeu. După Simon din Cirene, un ostaş păgân aduce lui Iisus o laudă promiţătoare de mântuire pentru lume. Iisus, fiind atârnat pe cruce prin
cuie bătute în mâini şi picioare, a pierdut mult sânge, a slăbit şi, până seara, a murit. Cei doi tâlhari, fiind legaţi cu funii de braţele crucilor, nu au murit. Iosif din Arimateea, care era ucenic ascuns al Mântuitorului, s-a dus la Pilat şi i-a cerut săi dea trupul lui Iisus să-l îngroape. Pilat s-a
mirat că Iisus a murit aşa de curând şi a trimis ostaşi să vadă dacă Iisus murise cu adevărat. Aceşti s-au dus întâi la cei doi tâlhari care încă mai gemeau şi le-a zdrobit
fluierele picioarelor.Această zdrobire era o practică obişnuită la Romani, pentru scurtarea suferinţelor: zdrobirea brutală a fluierelor picioarelor crea un şoc atât de puternic în corpul slăbit al condamnaţilor, încât ei mureau fulgerător.Au văzut că Iisus era mort şi ostaşul a căutat să se asigure deplin de moartea Lui şi, cu lancea, i-a străpuns coşul pieptului din partea dreaptă spre cea stângă. Aceasta era o lovitură de luptător pedestru care provoca moartea, căci
străpungea tot pieptul de jos în sus şi de la dreapta la stânga pătrunzând inima adversarului. A curs din rana Domnului sânge şi apă.Asta dovedea că Iisus era mort de multă vreme, căci în inima Lui se separase serul sanguin de globulele roşii. (...) Duminică spre zori, Iisus a înviat din morţi. Când femeile mironosiţe au venit la mormânt, foarte de dimineaţă, au văzut un înger ca un fulger străbătând cerul grădinii lui Iosif. Ele au alergat la mormânt şi au văzut în mormânt doi îngeri, unul la cap şi altul la picioare, care le-au spus că Iisus a înviat şi le-au îndemnat să se ducă şi să vestească ucenicilor Învierea. Ostaşii zăceau ca morţi, străfulgeraţi de lumina Învierii Domnului. Evident căMântuitorul a înviat din morţi înainte de sosirea la mormânt a femeilor mironosiţe care veniseră să ungă trupul Lui Iisus cu miresme, după tradiţia iudaică. Iată ce spune Sf. Evanghelist Matei: Înfăţişarea lui (a îngerului, nm) era ca a fulgerului iar îmbrăcămintea lui era mai albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat străjerii şi s-au făcu ca nişte morţi. Iar îngerul, răspunzând, le-a zis femeilor: Nu vă temeţi, căci ştiu că pe Iisus Cel răstignit căutaţi. Nu este aici, căci S-a sculat precum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde fusese pus. Şi mergând degrabă,
spuneţi ucenicilor că S-a sculat din morţi. Şi iată că va merge mai înainte de voi în Galileea. Acolo Îl veţi vedea. Iată, eu v-am spus. Şi plecând el în grabă de la mormânt, cu frică şi bucurie mare alergau să-i vestească pe ucenicii Lui. (Mt. 28: 3-8) În general, ucenicii s-au arătat foarte sceptici la spusele femeilor, crezând că, din durerea morţii Învăţătorului, ele au avut halucinaţii. Petru şi cu Ioan însă au alergat la mormânt, l-au găsit deschis şi nepăzit, au intrat înăuntru, întâi Petru şi apoi Ioan şi au văzut giulgiurile singure zăcând. Am spus că Giulgiul fusese înmuiat de Iosif şi Nicodim într-un amestec de aloe cu smirnă, care era repede sicativ, aşa că ei au găsit giulgiul întărit, nedesfăcut, ca şi cum Iisus ieşise prin ţesătură, fără a strica forma de pânză a trupului său.Aceasta era dovada că Învăţătorul ieşise în mod minunat din giulgiu fără a fi nevoie să desfăşoare pânza. Mântuitorul s-a arătat mai multor persoane dintre ucenici, în mod separat. Aceştia alergau la ceilalţi Apostoli şi le spuneau că L-au văzut pe Domnul, dar ei tot
nu credeau. Apoi s-a arătat tuturor Apostolilor (fără Toma), după aceea iarăşi tuturor, de astă dată cu Toma, şi iarăşi de mai multe ori la grupuri de ucenici şi de discipoli ai lor, vreme de 40 de zile, când, la o ultimă arătare, S-a înălţat la cer, înaintea lor. Am urmat pas cu pas evenimente
din Săptămâna Patimilor Mântuitorului nostru, uneori cu informaţie lucidă, alteori cu durerea vinovăţiei că fiecare dintre noi, pe baza unei solidarităţi umane, suntem părtaşi la Răstignirea lui Iisus, dar şi că din faptele noastre am rănit pe Cel Răstignit. Cu fiecare păcat al minţii, am apăsat un spin pe capul Fiului lui Dumnezeu; cu fiecare păcat al trupului am mai bătut un cui în palmele şi picioarele Lui şi cu fiecare păcat al inimii am mai străpuns încă odată coasta însuliţată de soldatul roman a lui Hristos. Dumnezeu ne-a rânduit postul ispăşirii, să nu abandonăm calea lui Iisus. Dincolo de păcatele noastre şi ale neamului nostru, Iisus ne-a ispăşit pe toţi şi bucuria Învierii Lui străluceşte peste noi toţi, aşa cum ploaia cade şi soarele luminează şi peste cei drepţi şi peste cei păcătoşi. HRISTOS A ÎNVIAT!

Articol apărut în primul număr al publicaţiei Veghea,

Îmi asum răspunderea pentru greşelile apărute în text.


Niciun comentariu:

Steag de luptă

Steag de luptă