miercuri, 1 aprilie 2009

ATITUDINI: Sa nu dati in cap Sfintilor! Despre cat de infailibil este Parintelui Justin Parvu

Părintele Justin Pârvu, voievodul ortodoxiei româneşti
90 de ani de vieţuire în slujba lui Hristos. Să ne trăiţi întru mulţi ani, Părinte!
de Monahia Fotini
Nu suntem nici pe departe ucenicii desăvârşiţi ai marelui duhovnic. Eu nu sunt, dar am văzut pe alţii că sunt. Nu vrem nici pe departe să facem un personaj infailibil din Părintele Justin şi nici măcar un sfânt, soartă ce numai bunul Dumnezeu o hotăreşte. Dar oare vrem să mai vedem sfinţi?
Am asistat în ultima vreme la fel şi fel de supoziţii şi judecăţi asupra staturii Părintelui Justin. Şi m-am uitat să văd: cine sunt cei ce şi-au scos binoclul
şi lupa să disece în laboratorul inteligenţei lor faptele marelui duhovnic? Şi n-am văzut pe nimeni brăzdat de cărunteţe şi aspre nevoinţe, ci doar părelnici la uşa cărora credincioşii României nu prea se înghesuie, care nu s-au încumetat niciodată să guste din sarea lacrimei Părintelui Justin, vărsate pentru păcatele multora şi nici n-au ajuns vreodată la picioarele lui îngenunchiate de durere pentru un neam întreg. Da! Unii îl acuză de şovinism şi îi deranjează că prea mult vorbeşte „bătrânul aista de neam şi Eminescu”, dar să vorbească creştinii de pretutindeni dinafara hotarelor acestei ţări, care vin cu disperare să îi ceara ajutorul: cât spijin au găsit într-însul?
Nici pe departe părintele nu este şi nu are cum să fie infailibil; infailibil singur Dumnezeu este. Dar, spre ruşinea mea, am primit o lecţie de la un simplu credincios de rând, din partea căruia nu aşteptam mari descoperiri cereşti. Şi aşa, încrecând să-l conving eu că părintele Justin nu este infailibil şi poate greşi, ca om, - acela cu un glas neşovăitor, izvorât din credinţa inimii sale şi oarecum nedumerit în faţa necredinţei mele, spune: „Dar pentru mine, Părintele chiar e infailibil!” Şi stăteam şi mă gândeam ce răspuns să îi dau... şi simţeam că dacă voi încerca să distrug universul acestui credincios, distrug un suflet pentru care Hristos Şi-a vărsat Sângele pe Cruce. Dar nu numai că nu am făcut aceasta, ci zidul necredinţei mele a fost surpat de frumuseţea credinţei acestui suflet. Pentru că el avea dreptate, dar eu uitasem (că la români se practică uitarea)! Sau, din alt punct de vedere, amândoi aveam dreptate. Pentru necredinţa mea, Părintele chiar era greşelnic; pentru credinţa lui, Părintele era „infailibil”.
Am spus-o de mai multe ori şi din experienţă vorbesc – Părintele nu ştie să dea sfat decât după inima fiecăruia. Oare este vreunul din ucenicii Părintelui care să nu fi trăit această experienţă? Amară şi preadulce experienţă! Amară atunci când am gustat roadele necredinţei mele şi lam determinat pe Părinte să îmi răspundă ca om, sau mai bine zis i-am închis accesul lui Dumnezeu să îmi răspundă prin acest om; şi preadulce
„când am sărit din judecata şi cercertarea Părintelui meu ca din curvie”, făcând loc lui Dumnezeu să glăsuiască prin Părintele meu. Amară când am simţit neputinţa firii omeneşti care nu apelează la Dumnezeul ei şi preadulce când am văzut că cele cu neputinţă sunt cu adevărat cu putinţă, dar ieşind din logica acestei lumi.
De atâtea ori am fost martoră când părintele a coborât cerul pe pământ pentru mine şi minuni de tot felul se revărsau asupra mea, de la citirea celor mai mici gânduri până la tămăduirea sufletului, ...şi acum pe cine să cred?
Pe mine care am văzut minuni mari lucrând prin Părintele meu sau pe mine care am văzut greşeli lucrând prin Părintele meu, pentru necerdinţa mea?
Cred că dacă am căuta răspunsuri în nevrednicia nostră, le-am găsi pe toate.
Prin cele ce spun acum, nu îndemn pe nimeni să scrie pe garduri că Părintele Justin este infailibil, ci doar atât: să nu smintim credinţa unora din cauza necredinţei sau relei noastre credinţe. Pentru că, dacă vom da seama pentru orice cuvânt grăit în deşert, cu cât mai mult pentru un cuvânt care poate afecta credinţa unui suflet?
Poate că trăim vremurile, pentru care Părinţii au prorocit că nu vor mai fi povăţuitori desăvârşiţi, iar ucenicii vor fi nevoiţi să culeagă din faptele bune ale fiecăruia din părinţii duhovniceşti. Dar Părintele Justin nu ne-a impus niciodată să facem ascultare desăvârşită, aşa cum impun alţii cu mult mai puţin avizaţi, ci dimpotrivă. Adeseori mărturiseşte cât este de păcătos şi ne sfătuieşte să învăţăm
să stăm pe picioarele nostre, că vor veni zile când nu vom mai avea cui să-i cerem
sfatul, decât numai lui Dumnezeu. Şi dacă atunci când te duci cu credinţă în părintele tău, Dumnezeu lucrează, consider că acest părinte este unul bineplăcut Lui. Şi încă ce lucrează!... nu orice… oricum unul care a făcut proba nu poate să mai ridice nico pietricică asupra acestui om.
Aşadar, liniştiţi-vă! Nu! Părintele Justin nu este un sfânt! Dar, vă rog eu, dacă întâlniţi vreodată un sfânt, să nu-i daţi în cap!
Revista de Gandire si Traire Romaneasca ATITUDINI nr 5

Un comentariu:

Anonim spunea...

,,Sfintii nu stiu ca sunt sfinti,,dar ucenicii apropiati ai Sfintiei Sale,Parintelui Iustin simt si stiu, cred, ca Parintele este Sfantul Sfintilor si nici macar cu gandul nu trebuie sa ne clintim.Pacat ca ati ramas la aceeasi concluzie.Incercati sa credeti, si veti vedea ca veti gandi altfel.Daca vreti dovezi,poate ati citit despre sfintii contemporani de la Athos si din Rusia ca ii inconjura mireasma duhului Sfant pe care o imprastiau trupurile Sfintiilor lor inca in viata fiind.Si ce mireasma este mereu la Parintele. Si daca tot nu credeti, intrebati pe ucenicii care l-au dus la Spital in Iasi cand pentru pacatele noastre a mai suferit un martiriu al operatiei de os fracturat sa va spuna cum mirosea pulovarul gros de lana pe care l-a purtat ce mireasma avea impregnata in el, nu era stropit cu mir.
Si nu mai puneti poza cu Preaf.Daniel, de la care a suferit atat de mult si sufera in continuare si carora Parintele le-a facut destul bine.

Steag de luptă

Steag de luptă