joi, 26 februarie 2009

Comunicatul Patriarhiei. Sa stam linistiti?

În şedinţa de lucru din ziua de miercuri, 25 februarie 2009, Sfântul Sinod a adoptat, în unanimitate, hotărârea nr. 638/2009 în legătură cu problema noilor paşapoarte electronice care includ date biometrice:1. Ia act de scrisoarea nr. 638 din 28 ianuarie 2009 a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresată Ministerului Administraţiei şi Internelor prin care se solicită o serie de precizări în legătură cu noile paşapoarte electronice care includ date biometrice. (vezi anexa 1). De asemenea, ia act de lămuririle aduse prin adresa nr.3622071 din 5 februarie 2009 a Ministerului Administraţiei şi Internelor – Direcţia Generală de Paşapoarte (vezi anexa 2) din care rezultă două asigurări importante:
a. A avea un paşaport este un drept şi nu o obligaţie, paşaportul fiind un document eliberat la cerere pentru cei ce doresc să călătorească în afara spaţiului Uniunii Europene. Astfel, se deduce că cei care invocă obiecţii de conştiinţă sau motive religioase au libertatea să nu solicite acest nou tip de paşaport;
b. Fiecare cetăţean are dreptul de a cunoaşte în mod direct conţinutul datelor personale incluse în noul paşaport electronic care include date biometrice.
2. Constată că însăşi opinia Comisiei Europene exprimată, la 16 martie 2005, prin Grupul European pentru etica în ştiinţă şi noile tehnologii este împotriva implantării în corpul uman a cip-ului electronic: „utilizarea pentru scopuri nemedicale a implanturilor de informare şi comunicare constituie o potenţială ameninţare la demnitatea umană şi societatea democratică” (pct. 6.4), iar „implanturile destinate supravegherii ... ar putea fi folosite de către autorităţile statale, indivizi sau grupuri pentru a creşte puterea lor asupra altora” (pct. 6.4.4).
3. Întrucât unele persoane (
nota noastră - marii duhovnici ai ortodoxiei, un sinod mitropolitan, preoţi, numeroşi mireni; din păcate, nu şi Patriarhia Română, care invocă libertatea de conştiinţă pentru unii dintre fiii ei, rătăciţi desigur) au reticenţe faţă de paşapoartele biometrice, se va interveni pe lângă instituţiile Statului Român (Preşedinţie, Parlament, Guvern) cu solicitarea de a se adopta măsurile necesare pentru modificarea şi completarea legislaţiei în vigoare prin extinderea prevederilor referitoare la cazuri de urgenţă (paşaport temporar) şi la cazuri când, din motive de conştiinţă sau religioase, persoana nu doreşte paşaport electronic care include date biometrice. (nota noastră- cu menţiunea că aceste paşapoarte temporare sunt valabile doar 6 luni de zile, iar această soluţie a fost oferită de Ministerul de Interne imediat după contestarea acestor acte; Patriarhia nu face altceva decât să devină portavocea Ministerului de Interne)
4. În viitor, orice iniţiativă de interes general bisericesc, care provine dintr-o eparhie, trebuie, mai întâi, analizată şi dezbătută la nivelul centrului eparhial şi al sinodului mitropolitan, iar apoi să fie înaintată Sfântului Sinod, spre dezbatere şi hotărâre. (
nota noastră - după această logică, Mântuitorul Iisus Hristos n-ar fi avut voie să propovăduiască creştinismul, căci nu avea aprobarea ierarhilor, implicit, Sinedriul ar fi avut dreptate în condamnarea Celui care a venit să se jertfească pentru noi şi pentru a noastră mântuire)
5. Văzând tulburarea provocată de opiniile confuze şi contradictorii cu privire la noile paşapoarte biometrice, Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii şi credincioşii să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului şi al morţii, să sporească în rugăciune şi fapte bune, vieţuind creştineşte în familie, mânăstire şi societate, fără a răspândi panică şi îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare. (
nota noastră - din moment ce actele de identiate cu cip biometric sunt premergătoare implantului, iar aceasta vizează mântuirea noastră, nu este un lucru trecător, ci unul de viaţă şi de moarte. Iată ce spune Părintele Justin Pârvu: Nici tăcerea sihaştrilor nu este scuzabilă. Monahul, preotul care socoteşte că face o misiune în cadrul Bisericii, dar nu participă direct la aceste adevăruri, la aceste atacuri şi primejdii în care ne găsim – nu este monah, nu este preot. Dacă nu simte să participe direct şi să-şi asume răspunderea ca un mic misionar al vremurilor, în zadar este toată rugăciunea lui. Tăcerea în faţa acestor pericole este o lepădare a noastră de adevăr. Pentru că ne înrobim şi ieşim din libertatea Adevărului.)Astfel, Dumnezeu ne va lumina, ne va apăra de tot răul şi ne va ajuta să săvârşim binele.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române


Chestia asta o sa faca o mare varza.  O sa zica lumea ca ce zice BOR e sfant, nu ce zice parintele Iustin sau altcineva. Practic BOR  s-a alaturat statului. APEL si ALO impreuna cu oamenii care lupta impreuna cu acestea impotriva pasapoartelor biometrice, au un nou oponent.

Niciun comentariu:

Steag de luptă

Steag de luptă