luni, 15 decembrie 2008

25 de ani fara "Îngerul Blond"



Pe 13 nu am mai avut timp sa spun cate ceva despre Nichita Stanescu, insa voi zice azi.
Nichita un mare poet român, un sustinator al adevaratului Eminescu, nu al celui ce a fost prezentat de la moartea sa incoace, copiindu-se primele scrieri referitoare la Eminescu acestea continand mari lipsuri si anume scrierile domnului Maiorescu. "Îngerul blond", asa cum era numit Nichita, era un mare admirator al vietii lui Eminescu despre care a spus:
"Multi, foarte multi, ar dori sa scrie macar un singur vers ca Mihai Eminescu, dar nimeni, absolut nimeni, n-ar accepta sa traiasca macar o singura zi din viata lui"
Nichita Stanescu

VDin pacate au trecut 25 de ani de la trecerea sa printre cei vesnici. Dumnezeu sa-l odihneasca!




Acum am sa va postez ce a scris d-nul Vicor Roncea pe blogul sau despre acest mare poet.

Nichita Stanescu: Credo
Moartea grabita a lui Nichita, nominalizarea la Premiul Nobel pentru literatura, si viata sa zbuciumata, plina de profitori, sunt discutate intr-un interviu realizat de Eugen Zainea cu sora poetului, Mariana Stanescu, din care prezint ultima parte. Voi reveni cu alte date si imagini inedite.
Astazi se implinesc 25 de ani de la ridicarea la ceruri a "ingerului blond", care a trait pentru Romania si pentru un alt insingurat poet-soldat al neamului romanesc, "romanul absolut" Mihai Eminescu. Iata, un extras dintr-un interviu revelator:
S.P.: Nichita, te vad adeseori inconjurat de adolescenti, admirandu-te, fireste, dar si incercand sa invete de la tine cate ceva. Daca te-ar intreba ei despre Eminescu, ce le-ai spune?
N.S.: Ah, mi-as tine gura ca sa afle singuri. Pentru ca atata durere fericita mi-a creat cunoasterea sfanta a operei lui Mihai Eminescu, incat n-as vrea sa i-o rapesc altuia, pana cand el insusi n-o traieste.
S.P.: Daca ar fi sa-i dedici Poetului patru fraze, sau doua, sau trei cuvinte, ce i-ai spune?
N.S.: I-as spune o poveste despre maica-mea, cand s-a certat cu taica-meu, cand i-a spus: "Nu mai stiu ce sa ma fac cu baiatul asta, camasa i-o spal si ma bucur ca alearga si bate mingea, picioarele i le spal si-am inceput sa ma mir de la o vreme ca nu mai umbla descult, dar sa vezi ce s-a intamplat cu el: l-am vazut cazand pe ganduri si gandurile nu sunt de spalat; ma tem ca se instraineaza de noi". Asta i-as spune Lui.

Ultima zi...
Am fost medic la Spitalul de Urgenţă. 13 decembrie 1983 a fost ziua mea de gardă. Eu l-am primit, l-am asistat şi am conlucrat cu Secţia de Terapie Intensivă pentru îngrijirea poetului Nichita Stănescu în ziua trecerii lui la cele veşnice.
Am încercat zilele acestea scot din arhivă foaia de observaţie clinică pentru a rememora cu propriul meu scris în faţă, acea zi, acele ore. Nu am reuşit pentru că spitalul nu arhivează suferinţe mai vechi de 25 de ani. Dar în ciuda memoriei scurte a spitalelor mi-au rămas în minte ultimele cuvinte ale poetului: „Mi-e o sete sălbatică”...
M-au impresionat aceste cuvinte ale lui, care exprimau infinit mai mult decât o simplă deshidratare organică.
Era o sete de adevăr, era o sete de dreptate, era o sete de frumos, era o sete de libertate...?
Aveam să ne convingem peste câteva ore că era o sete de veşnicie...
Domnul să-i odihnească sufletul zbuciumat de propriul lui talent...!
Dr Chirila
13 Decembrie 2008


Poetul şi soldatul

Poetul ca şi soldatul
nu are viaţă personală.
Viaţa lui personală este praf
şi pulbere.

El ridică în cleştii circonvoluţiunilor lui
sentimentele furnicii
şi le apropie, le apropie de ochi
până când le face una cu propriul său ochi.

El îşi pune urechia pe burta câinelui flămând
şi îi miroase cu nasul lui botul întredeschis
până când nasul lui şi botul câinelui
sunt totuna.

Pe căldurile groaznice
el îşi face vânt cu aripile păsărilor
pe care tot el le sperie ca să le facă să zboare

Să nu-l credeţi pe poet când plânge
Niciodată lacrima lui nu e lacrima lui
El a stors lucrurile de lacrimi
El plânge cu lacrima lucrurilor.

Poetul e ca şi timpul
Mai repede sau mai încet
mai mincinos sau mai adevărat

Feriţi-vă să-i spuneţi ceva poetului
Mai ales feriţi-vă să-i spuneţi un lucru adevărat
Dar şi mai şi, feriţi-vă să-i spuneţi un lucru simţit
Imediat el o să spună că el l-a zis,
şi o să-l spună într-aşa fel încât şi voi
o să ziceţi că într-adevăr
el l-a zis

Dar mai ales vă conjur,
nu puneţi mâna pe poet!
Nu, nu puneţi niciodată mâna pe poet!

...Decât numai atunci când mâna voastră
este subţire ca raza
Şi numai aşa mâna voastră, ar putea
să treacă prin el

Altfel ea nu va trece prin el,
şi degetele voastre vor rămâne pe el,
şi tot el va fi acela care se va lăuda
că are mai multe degete decât voi.
Şi voi veţi fi obligaţi să spuneţi o da,
că într-adevăr el are mai multe degete...

Dar e mai bine, dacă-mi daţi crezare,
cel mai bine ar fi să nu puneţi
niciodată mâna pe poet.

...Şi nici nu merită să puneţi mâna pe el.
Poetul e ca şi soldatul
nu are viaţă personală.

Belgradul in cinci prieteni-1972

Sursa: http://victor-roncea.blogspot.com

Niciun comentariu:

Steag de luptă

Steag de luptă