duminică, 30 noiembrie 2008

Interviu Dan Puric


Impreuna cu cativa colegi am reusit sa realizam un interviu cu marele Dan Puric, cu ocazia venirii sale la Brasov, in data de 18.10.2008

Dan PURIC: Curaj, turmă mică!

- Reporter: În cărţile de critică litereră se vorbeşte de ateismul lui Eminescu. Până la urmă e de necrezut că cel care scrie ”Rugăciunea”, sau „Răsai asupra mea” poate fi rece faţă de Dumnezeu. Este posibil ca noi să nu ştim să ne protejăm valorile?

- Dan Puric: Păi, este posibil să le şi dărâmăm. Iată, în 20 de ani de zile de neocomunism şi secularizare s-au ocupat cu această omorâre, derutare, ca voi sa nu mai aveţi clare reperele. Şi este posibil orice într-o societate haotică, premeditat confuză. Este posibil să aveţi şi părinţi insultaţi, strămoşii, este posibil orice. Şi, într-un fel, e bine. Aşa vă treziţi, că altfel pesemne aţi intra în adormire ca cei 85% din populaţia României. Dacă ai mintea ageră, te prinzi pentru că totuşi, când te apropii de Eminescu, te apropii ca de Biserică. Nu prea poţi să joci fotbal în curtea Bisericii, decât dacă eşti sifilitic. Sifilisul e o boală care atacă creierul. Deci, ce-am spus eu, este un diagnostic.


Generaţia tânără e una monitorizată!

- R: De ce este aşa o mare diferenţă între excepţionala generaţie interbelică şi cea actuală, în mare parte dezinteresată din toate punctele de vedere?

- D.P.: E şi una dezorientată, dar şi una monitorizată. Vorbim de generaţiile de intelectuali, pesemne. Toată generaţia interbelică a fost distrusă, a fost băgată în puşcării, a fost omorâtă fizic. Şi atunci, au rămas leprele. Au rămas speciile inferioare. Există specia inferioară, care se adaptează tot timpul, este oportunistă. Ea vrea să supravieţuiească, ea vrea să trăiească numai din bacşiş. Nu are planuri mari, ea nu are construcţii, are petice. Fură. Şi aveţi de-a face cu astfel de exponate. Cu mici excepţii. De-aia nu găsiţi în cultura română contemporană un intelectual român de mare atitudine. Sunt foarte puţini, pe ici, pe colo, care supravieţuiesc, nici măcar nu pot să zic că rezistă. Şi asta este bine, pentru că trebuie să v-o asumaţi voi s-o faceţi.

Fără Dumnezeu, devii sclav!

- R: Se vorbea la un moment dat de interzicerea religiei în şcoli. De ce s-a ajuns aici şi cine are puterea de a decide acest lucru fără ca noi, elevii, să fim întrebaţi? De ce se doreşte această îndepărtare a tinerilor de Dumnezeu?

- D.P.: Când eşti îndepărtat de Dumnezeu, devii rob al omului. Şi, ca să te folosească, te scoate din această calitate de fiu al lui Dumnezeu. Când eşti numit fiu al lui Dumnezeu, ai o libertate imensă, eşti dezmărginit. Ai o forţă extraordinară. Dar când eşti robul tovarăşului nuştiucare de la nuştiuce partid, eşti slugă. Despărţindu-te de această forţă, devii sclav. Este o procedură. Aşa s-a întâmplat pe vremea partidului comunist. Partidul comunist a desfiinţat religia creştină şi a decretat religia partidului unic. Pe urmă, a fost religia tehnocratică. Noi acum trăim o religie a minunilor ştiinţifice. Atunci, omul, în loc să folosească mobilul sau internetul ca pe nişte instrumente oarecare, foarte bune de altfel, li se închină. Şi atunci, el devine instrumentalizat, el devine folosit. Religia trebuie scoasă pentru că este o frână pentru cei care vor să ia din nou puterea în România. Este scoasă din învăţământ tocmai datorită faptului că un copil care creşte în Duhul creştin al existenţei lui Dumnezeu e un om puternic. E un om tare. Nu mai poate fi controlat. Şi atunci, trebuie ca voi să fiţi retezaţi de tineri. În jurul vârstei de 25-26 de ani, trebuie să fiţi sclavi perfecţi, spălaţi pe creier. Una e să zici ”Doamne ajută!” şi alta e să zici ”Să trăiţi!”.

Puteţi trezi o lume întreagă!

- R: Cum vedeţi viitorul poporului român?

- D.P.: Ar trebui să fiu profet, ca Brucan. Numai că ăla a avut sânge criminal. A turnat comunismului injecţii groaznice şi ştia cât durează o injecţie din aia. Şi de-aia a şi zis că trebuie 20 de ani să ne refacem. Ştia. A fost ca Mengele, la Auschwitz. Ăştia cunosc. Avea şi o anumită sinceritate. Ştii, criminalii au o anumită sinceritate, ca să scape de urmări. Zice criminalul: eu te-am lovit cu piatra. Şi i se mai ia din pedeapsă. Ăsta (Brucan-n.r.) nici măcar nu a fost acuzat. Tot ce pot să spun este că pentru prima oară poporul român e în proces de descreştinare. Este într-un proces de dezrădăcinare. S-a răspuns într-un mod paradoxal, prin memoria creştină a celor car au făcut puşcărie. Dar ce te faci cu acest tineret care, în proporţie de 80-85%, e instrumentalizat, nu e dispus să păstreze memoria? Vor să meargă cu politica asta, „easy money”. Au dispărut verbe, cum ar fi de exemplu”a te jertfi”. Aţi observat că a dispărut verbul „a dărui”? Astăzi facem schimb. ”Nu vrei să facem o negociere?”. Nu mai dăruieşti nici măcar în iubire, nici măcar unui prieten. E un schimb. E cultura trocului, străină de neamul românesc şi de creştinism. Sunt nişte înlocuitori de bază. Metabolismul sufletesc, spiritual, se schimbă. Şi, atunci, un tineret care este îndepărtat de Dumnezeu va avea o maturitate stranie şi sfâşietoare. De tip occidental. Omul perfect civilizat, cu frigiderul plin, cu trei maşini, dar gol interior. Voi, tinerii, sunteţi cei care trebuie să vă asumaţi. Pesemne că vreo 10-15% dintre voi vor avea capacitatea să trezească nu numai România, ci o lume întreagă. Mintea românească e o forţă spirituală uriaşă. Asta trebuie s-o ştiţi. Staţi pe un lot de spiritualitate uriaşă, incomparabilă aproape. O să zică: ”Domle, dar România e o cultură minoră!”. Cultura e ceva, spiritul e altceva. Martiriul nu se judecă prin dimensiunile culturale sau civilizatorii. Martirii nu au adus civilizaţia, ei au adus credinţă. Credinţa este totul. Cele mai mari crime s-au făcut în numele umanităţii, cele mai mari sclavii în nmele libertăţii. „Libertate. Egalitate. Fraterniate” a declanşat cea mai mare catastrofă în istoria lumii: revoluţia franceză. Voi sunteţi români, aveţi de asimilat o taină a neamului ăstuia. Mai devreme sau mai târziu vă veţi întâlni cu ceea ce vă spun eu. Poate pare paradoxal interviul ăsta. Lumea din jur e lumea unei eficienţe, a unei „trăieşte-ţi clipa” imbecile. Toate astea trec.

Să nu vă speriaţi! Curaj, turmă mică!

- D.P.: Înainte să vin la Braşov, am fost la Bistra Mureşului. M-a invitat părintele la o biserică din lemn. Am găsit acolo o troiţă, făcută înainte de dezlipirea Ardealului. Ce frumos sună! Şi ce tragic! Dezlipirea Ardealului! Ţăranii erau în genunchi, în iarbă. Cu spatele la şosea, cu faţa la troiţă. Se rugau. Era ca în biserica creştină primară. Dacă treceai cu maşina pe-acolo, vedeai 20 de bătrâni care se rugau. Ăia erau poporul român. Stăteau cu spatele la stradă. Strada era viaţa. Treceau maşinile rapid şi cu zgomot. Ca viaţa. Bătrânii stăteau cu spatele la viaţă şi cu faţa la Dumnezeu. Şi murmurau rugăciuni. Tineri nu mai erau. Erau plecaţi prin Spania, prin Italia, să supravieţuască, săracii! Pesemne se rugau şi pentru copiii lor, şi pentru nepoţii lor. Îngenuncherea aia este un soi de eternitate a neamului. Văzută dinafară, de occidentali, e o rămânere în urmă. Văzută de micul onanist intelectual romăn, de la supraserviciile de intelectualitate modernă, de la noi, o să zică că este un primitivism. El nu recunoaşte credinţa. Ăia care erau acolo au făcut fronturile, au făcut lagărele de concentrare, au trecut prin cooperativizare, prin bestialitatea comunismului şi a neocomunismului de astăzi. Voi nu aveţi dreptul să vă dezvoltaţi în contextul actual. Voi trebuie să fiţi funcţionari. Nu conştiinţe. Orice iniţiativă ân România este stârpită. Sau un om care strigă este considerat un om izolat. Şi-atunci, voi simţiţi, ăştia care sunteţi mai treji, precum câinele la stână. Şi lucrul ăsta probabil că vă va da cu ajutorul şi cu harul lui Dumnezeu, o forţă de a răsturna. Deci, viitorul va însemna, după părerea mea, o luptă decisivă între cei puţini, conştienţi şi masa asta informă a laşităţii, a populaţiei mizerabilizate. Şi eu zic: să nu vă speriaţi. Precum Iisus: curaj, turmă mică! Doamne ajută!

Interviu realizat de Simona Huţuţuc, Răzvan Goran şi Alexandru Poştoacă

sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Eminescu, un adevarat român




Ce-Ţi Doresc Eu Ţie, Dulce Românie

Mihai Eminescu
.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricolore,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâltoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
.
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală si mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

vineri, 28 noiembrie 2008

Bucovina, venim.... Români, venim ...



Astazi, o zi foarte importanta pentru românii de pretutindeni, o zi in care , românii din Tara Româneasca si Moldova, s-au unit cu românii bucovineni, si astfel, nu le mai ramasese decat un pas, pana la Marea Unire, ce avea sa fie infaptuita si sarbatorita cateva zile mai tarziu, la data de 1 Decembrie, prin Marea Adunare de la Alba Iulia. La aceasta data, România si-a adaugat sub protectia ei, pe fiica Transilvania, un teritoriu plin de români, insa, asupra caruia nu prea am avut putere. Transilvania a rezistat secole de-a randul, asupririi din partea ungurilor, habsburgilor, austro-ungarilor, neuitand cine este cu adevarat, cine ii sunt stramosii. Transilvania o regiune, care, in ciuda ocupatiilor straine, a reusit sa conserve limba, religie, traditii, cultura, suportand deseori consecintele acestei incapatanari.
Sa ne intoarcem la Bucovina, sarbatorita de azi, care din pacate, in aceste vremuri, nu ne apartine in totalitate. Nordul Bucovinei, luat in 1775 de Habsburgi, a rezistat 143 de ani, cand a revenit la ai ei. Aceasta legatura nu a durat foarte mult, pentru ca, 22 de ani mai tarziu, in 1940, Rusii cereau pe langa Basarabia (care pretindeau ca le-a fost furata la 1918), drept rasplata, Nordul Bucovinei, o imensa hotie. Armata Romana, a reusit sa o recupereze, un an mai tarziu, insa, pe finalul celui de-al 2-lea razboi mondial, in 1944, Romania pierde iar regiunea. De atunci si pana azi, nu s-a schimbat nimic in acesta "relatie mama-fiica", poate doar ca acum apartine Ucrainei, parte a URSS-ului care s-a prabusit.
Astazi, noi, cativa elevi din Brasov, ne-am gandit sa aducem aminte românilor de acesta zi. O zi obisnuita si in acelasi timp una nesimnificativa? Am vrut sa aratam ca nu e asa, ca nu toti românii au uitat de Bucovina. Am facut un banner, care contine o vorba de-a lui Avram Iancu: "Nu ne-am luptat pentru jucarii!". Aceasta vorba ar trebui spusa si politicienilor români, care au uitat de toti cei care au murit pentru tara. Dupa ce l-am afisat in sala festiva a liceului nostru, Unirea, cu ocazia unui spectacol, dedicat zilei de 1 Decembrie, l-am plibat (banner-ul) putin prin centrul orasului. Speram ca au inteles cat mai multi mesajul nostru ...


90 de ani ... Bucovina ...

Astazi se implinesc 90 de ani de la Unirea Romaniei cu Bucovina, din data de 28 noiembrie 1918. Acesta a fost penultimul pas al Marii Uniri, ce urma sa se infaptuiasca in a 3-a zi, dupa acesta. Putin cam tarziu acum... o sa continui maine..

"Nu ne-am luptat pentru jucarii"
"Noi vrem sa ne unim cu tara"

miercuri, 26 noiembrie 2008

Gardasil/Silgard - experiment in România


De ce acest vaccin este acceptat in România, cand in alte state a fost respins? Ba mai mult, este si obiectul unei legi, prin care fetele de clasa a 4-a, sunt obligate sa si-l faca, acesta fiind gratuit. De ce toate acestea, cand in intreaga lume se stie, se discuta, despre reactiile adverse ale acestui "medicament", care presupune ca previne cancerul de col uterin. Pe langa aceste reactii, nici macar nu este 100% sigur ca previne respectiva boala. Chiar trebuie sa fim noi cobaii?
Acest vaccin poate duce la sterilitate. Va dati seama ce inseamna asta? Cateva generatii de femei, au sanse sa nu nasca ...

Mai multe:

http://victor-roncea.blogspot.com/
http://rafaeludriste.blogspot.com/
http://www.rostonline.org/blog/claudiu/

Tomac, pentru români...


Eugen Tomac, un tanar candidat pentru parlamentul României, care isi joaca alegerea in Basarabia.
Dupa cum multi citeaza, Basarabia a devenit "Pamant electoral românesc", iar principalul candidat este acest tanar, care are ganduri mari pentru românii de pretutindeni. Acesta este sustinut, de o breasla de români, care au dovedit, in timp, ca isi iubesc tara si compatriotii. Mai multe puteti citi pe:
http://www.eugentomac.eu/
si pe
http://victor-roncea.blogspot.com/

Sa vina schimbarile ...

Site-ul Consiliului Judetean Harghita, numai pentru maghiari

Va vine sa credeti, sau nu, site-ul Consiliului Judetean Harghita este destinat maghiarilor din judet, deoarece, majoritatea articolelor, sunt in limba maghiara. Articolele in limba română, sunt de obicei scurte si de fara prea mare importanta. Chiar si titlul era in limba maghiara, fiind adaugat, altul, in limba română, dupa ce membrii CJH au fost sesizati cu privire la acest aspect. Dupa ce a fost adaugat, acesta arata asa: "Consuliul Judetean Harghita". Fiind din nou sesizati, cu privire la titlu, au hotarat, sa renunte la orice nume al site-ului, probabil, pana consulta un profesor de limba română. Sa speram, ca atunci cand titlul va aparea scris corect, sa apara si traducerile articolelor din componenta site-ului, in limba română.

Cum arata inainte:











Cum arata acum:



Cate ceva pe:
http://victor-roncea.blogspot.com/

duminică, 16 noiembrie 2008

21 de ani de la 15 noiembrie 1987, fara evenimente



Ieri, s-au implinit 21 de ani de la revolta muncitorilor brasoveni, de la 15 noiembrie '87, dar parca nu a fost ca anul trecut, cand toata lumea stia ce era in acea zi. Ieri, nici macar nu am simtit ca a fost 15 noiembrie. Orasul a fost invaluit si inca este, de campania electorala. Cu toate ca presedintele Asociatiei 15 noiembrie 1987 Brasov, candideaza in alegeri, pentru a se numara printre deputati, la finalul acestora, se pare ca a uitat de acest lucru si a uitat sa-i faca pe oameni sa-si aduca aminte de cei care au suferit atunci, pentru ca noi sa ducem azi o viata mai buna, fara interdictii.
Mai multe despre 15 noiembrie puteti citi pe : http://victor-roncea.blogspot.com

vineri, 14 noiembrie 2008

M.U.E (Misterul Uniunii Europene)


Uniunea Europeana, un spatiu in care multi oameni vor sa traiasca. Din pacate, România, nu stie sa iasa in castig din aceasta "afacere". In timp ce noi incepem sa ne pierdem cultura, traditiile, religia si alte calitati care au fost pastrate de la stramosii nostri, acestea din cauza U.E., dragii nostri politicieni nu reusesc sa faca nimic pentru tara asta, chiar daca o data cu aderarea exista o gramada de posibilitati financiare. Practic, noi nu avem decat de pierdut, de pe urma U.E..
Noi stim ca aceasta Uniune Europeana, a fost formata cu scopul de a lupta impotriva pericolelor ce urmau sa se napusteasca asupra ei, a Europei, unul dintre principalele pericole fiind globalizarea. Daca ne gandim putin, ne dam seama ca U.E. este un mod de globalizare, sau europenizare. Nu am nimic cu globalizarea, atat timp cat se manifesta doar pe plan economic, financiar, ci nu pe plan cultural, religios, traditional, istoric. Aceasta este partea care strica UE si globalizarea. Acesta este rolul ascuns al UE, de a lasa in urma traditii, obiceiuri, culturi etc., acestea inlocuindu-le cu acelea care apartin statelor fondatoare. Se doreste pierderea identitatilor. Se doreste crearea unui "imperiu", insa nu prin lupta armata, ci prin lupta diplomatica. U.E. este o capcana bine gandita, astfel toti cei care vor sa adere se gandesc la fondurile acestei comunitati, pe care le pot folosi pentru tara lor, nicidecum la efectele pe plan social, cultural, national. Stiti cum se zice: "Banul, ochiul dracului". Banul este luminita de la capatul tunelului, unde toti vor sa ajunga. UE un simbol al libertatii, impune in invatamantul statelor membre, istoria si geografia UE, si alte materii legate de UE. De la aderare, totul are legatura cu UE. UE e turnul de control. Cand spun, UE, nu ma refer la toate tarile din acest "brand", ma refer la cei care au controlul asupra UE, cei ce cu siguranta nu suntem noi, statele membre, prin doar cativa reprezentanti. Daca nu inveti ce vor ei, daca nu faci cum zic ei, daca ataci actiunile lor, esti pedepsit, asa cum faceau comunistii pe vremea lor. De ce, toate astea? Pentru ca avem posibilitati financiare mai mari, pe care, insa, nu stim sa le fructificam? UE, este ceva in genul fostei URSS, insa care actioneaza si activeaza intr-un mod mai sofisticat, acesta fiind acoperit de multe straturi ireale, care, doar au rolul, de a acoperi nucleul.
UE lupta impotriva globalizarii, insa UE este o globalizare.

Acum sa fac o mica legatura cu finalul postului anterior....
U.E. nu acorda atat de multa libertate, precum indeamna alte state sa ofere, deoarece totul trebuie tinut sub control. Daca e prea multa libertate, lucrurile pot scapa de sub control si astfel, planurile "se duc pe apa Sambetei". Multe tari importante din UE, au promovat, protejat libertatea casatoriei intre persoane de acelasi sex. Nu cred ca ar fi prea multi oameni de genu', dar, in acest fel, cresterea numarului populatiei pierde din puterea sa, deoarece nu pot iesi copii ca urmare a unor contacte sexuale dintre persoane de acelasi sex. Dumnezeu a facut femeia pentru barbat. Oare acesti homosexuali nu-si pun intrebari? De ce nu a facut Dumnezeu inca un Adam? sau lesbiencele.... De ce nu a facut Dumnezeu doua Eve? Aici lucrurile au fost scapate de sub control, de statele in cauza. Nu este un exemplu foarte bun, insa sper ca ati inteles sensul spre care trageam....

joi, 13 noiembrie 2008

Ungurii nu se lasa!!!


Astazi am citit pe blogul domnului Roncea, ca Laszlo Tokes, impreuna cu presedintele Consiliului National Secuiesc (CNS), Imre Fodor, a cerut, miercuri, renegocierea tratatului de baza dintre Romania si Ungaria, cu scopul de a se scoate clauza care interzice autonomia. "Dorim ca tratatul de baza sa fie renegociat. Nu in intregime, ci actualizat, pentru a se specifica dreptul minoritatilor la diferite forme de autonomie, in special autonomia Tinutului Secuiesc.
Multe elemente ale acestui tratat sunt depasite, de aceea dorim sa instituim garantii pentru minoritati", a declarat Imre Fodor cu ocazia unei conferinte organizata la Parlamentul European de Consiliul pentru Autonomia Maghiarilor din Bazinul Carpatic, informeaza Ziare.Com
Fodor, a amintit ca a fost organizat un referendum intern, pe aceasta tema, care insa, nu a fost recunoscut de autoritatile române, drept urmare, CNS, intentioneaza sa organizeze un al doilea referendum, pe acceasi tema. Acesta a mai precizat urmatoarele: "Nu este vorba de autonomie etnica, ci de autonomie teritoriala, prin care toate comunitatile primesc garantii de prezervare a traditiilor si limbilor lor. Consiliul Europei a recomandat ca noile state membre UE sa asigure drepturile minoritatilor si sa ofere garantii pentru asigurarea acelor drepturi. Din pacate, acest lucru nu s-a intamplat in Romania".
Aceasta declaratie mi se pare de un tupeu si de o nesimtire foarte mare. Cum adica "nu autononmie etnica, ci teritoriala"? Ei nu au tara lor? Ungaria? E aproape, nu fac decat cateva ore cu masina, pana acolo. Nu cred ca s-ar supara cei de acolo, sa le creasca numarul populatiei, cu cateva milioane! Si-asa nu sunt prea numerosi. Un motiv, ar fi acela al cresterii numarului de unguri gay. Prea multa libertate strica. Nu vedeti, ca nici in UE nu e asa multa libertate, pentru ca nu le face bine... o sa deschid un subiect si pe aceasta tema, mai tarziu putin .... :)

sursa http://victor-roncea.blogspot.com

Steag de luptă

Steag de luptă